O formaţie tînără cîntă la televizor "Dacă în fiecare zi ar fi Crăciun, ce fericiţi am fi"... Filozofia fericirii este nu atît declanşarea stării, cît procesul menţinerii ei. A fi fericit este a fi, pur şi simplu? Sau a fi fericit cît mai mult, a cuceri durata, a extinde clipa? La acelaşi post de televiziune la care s-a cîntat "Dacă ar fi Crăciun...", cu cîteva momente înainte s-a petrecut ceva tranzitiv: am văzut un băiat, unul din şase fraţi, descoperit în cadrul unei campanii mai importante decît descoperirea unor cîntăreţi aproximativi. Băieţelul brunet avea la şcoală note şi calificative maxime, avea acasă părinţi pensionari, mama - în urma unei depresii (eu ştiu ce este o depresie şi nu e o bagatelă, deşi multă lume suferă de boala asta cu nume care sună aristocratic, gen spleen). Insist: sînt şase fraţi! Băiatul e îmbrăcat curăţel (cît efort presupune să fii sărac şi să fii îmbrăcat curăţel, aş putea spune "elegănţel"). Băiatul pictează - nu ştim
cum, aşa că îl credem pe cuvînt - şi cîntă la chitară (dar nu are chitară), poate că nici hainele nu sînt ale lui, le-a împrumutat pentru o "vizită la televizor", aşa cum a împrumutat şi chitara, ca să cînte ce cîntă, de două ori... Băiatul avea privire inteligentă (talentul nu se vede pe figură - cîţi s-au înşelat!). Şi puştiul - despre care un extremist ar spune că i-ar sta mai bine dincolo de Nistru decît într-o şcoală bucureşteană - a fost primit cu simpatie de autorii emisiunii, de un domn-şef la o organizaţie pentru copii, de cîţiva tineri care au cîntat, poate nu atît pentru el cît pentru a fi reţinuţi de memoria spectatorilor (dar se poate să mă înşel), apoi a fost copleşit cu daruri: fulare, căciuliţe, hăinuţe etc. şi... un televizor (nou!). De ce - vorba cîntecului - n-o fi Crăciunul în fiecare zi?! Apoi a venit în studio Gigi Căciuleanu, care a evocat-o pe Miriam Răducanu. În legătură cu darul