Datat 1981-1984, Jurnalul publicat de Monica Lovinescu* vine cronologic în continuarea memoriilor din La apa Vavilonului, care se opreau la anul 1980.
O continuitate, însa, exterioara: continutul, atitudinea si tonul sunt complet diferite. Si chiar tinta este alta. In cele doua volume de memorii (primul a aparut în 1999, al doilea în 2001), redactate începand din 1998, autoarea îsi evoca existenta dintr-o perspectiva ulterioara, clasand, sistematizand, filtrand, "cucerind un sens", cum o spune ea însasi. Rememorarea, orice rememorare, fiind inevitabil selectiva si purtand macar în detalii si nuante pecetea momentului cand este facuta, La apa Vavilonului continea si o viziune, chiar o judecata, mai mult sau mai putin explicita, dar mereu prezenta, despre întamplarile, faptele, situatiile si personajele evocate. "Incep sa întrevad", nota Monica Lovinescu, amintindu-si "cum, dintr-un caleidoscop de imagini, întalniri, fapte, sfarseste uneori prin a se naste un sens".
Nu la fel se întampla într-un jurnal tinut zilnic sau aproape, de factura quasi-stenografica, alcatuit din consemnari nude, fara punere în perspectiva, fara situare istorica, fara comentarii si reveniri analitice, fara introspectii - specie careia îi apartine Jurnalul tiparit acum de Monica Lovinescu, prim volum dintr-o serie ce va acoperi perioada 1981-2001.
Avem de-a face, în acest caz, cu o scriere al carei caracter de document este precumpanitor, de nu si exclusiv. Iar documentele se citesc altfel si se judeca dupa alte criterii decat memoriile, chiar daca si acestea pot avea ori chiar au o certa dimensiune documentara. La apa Vavilonului reconstituia o existenta si profila un destin, Jurnalul este un registru care aspira la exactitate. Aici sensul si sensurile raman sa fie cautate, gasite, descifrate de cititor, ceea ce presupune, în afara de interes, si o anume pricepere.
