Nevoia acestei Constitutii era indiscutabila. Relatiile de munca in Romania erau reglementate de un Cod al Muncii adoptat la inceputul anilor 70 - oricum in plina economie de comanda - si adaptarea la principiile si regulile unei economii de piata era obligatorie.
Pe fond, textul plateste insa un foarte mare tribut trecutului. Tribut cu care impovareaza viitorul prin faptul ca este in prea putina legatura cu economia de piata, despre care se spune ca ar fi promovata si ar constitui viitorul in Romania.
In esenta, se reglementeaza - altfel probabil destul de nimerit! - relatiile de munca din institutii de stat sau societati proprietate de stat si reglementarile sunt extrapolate in sistemul privat. Ca si in alte multe domenii, reglementarea legislativa se ancoreaza in prezentul imediat - in care sectorul de stat este predominant si face jocurile -, uitandu-se ca Romania ar urma sa se indrepte spre o economie cu un sector privat precumpanitor. Oricum, potrivit acestui text, sectorul privat nu este promovat, ci mai degraba inabusit, piata fortei de munca nu este incurajata, ci mai degraba ingradita sa se formeze si sa se dezvolte si, dupa cativa ani, se va constata ca acest text a fost un obstacol in calea asezarii economiei de piata in Romania.
In discutie se afla indeosebi procedurile extrem de rigide in cazul disponibilizarilor de personal. Si nu este vorba aici de disponibilizarile din ratiuni disciplinare sau legate de nerespectarea, reala sau presupusa, a obligatiilor angajatilor, cazuri in care se justifica anchetele, rapoartele, avizele sindicale si altele asemenea. Este vorba, insa, de disponibilizarile din ratiuni economice, caz in care, potrivit noului Cod al Muncii, pe langa procedurile mentionate, mai este nevoie si de planuri de masuri, propuneri de recalificare etc. Asemenea reglementari, care poate se justifica in sectorul de stat
