Craciunul este una dintre cele mai iubite si mai emblematice sarbatori crestine, fiind un apogeu al Sarbatorilor de Iarna, care incep cu Sfantul Nicolae si se incheie cu Boboteaza. Cu toata "popularitatea" sa, cu toata amploarea si intensitatea manifestarilor care insotesc Craciunul, putini dintre noi stiu ca celebrarea nasterii lui Iisus Hristos nu s-a facut intotdeauna in Biserica. In secolul al III-lea, in Orient se serba, la 6 ianuarie, Epifania sau Teofania (descoperirea lui Dumnezeu), o sarbatoare comuna pentru Nasterea Domnului, Botezul Sau de catre Sfantul Ioan si participarea la nunta din Cana Galileii. Acest moment a fost adoptat ulterior si de catre Biserica Romei, dar sarbatoarea intreita nu era inca generala. Abia in 354, Papa Liberiu a introdus data de 25 decembrie ca zi de Nastere a lui Iisus.
In calendarul bisericilor orientale, Nasterea Domnului s-a despartit prima data de cea a Botezului in cadrul Bisericii de Antiohia, in jurul anului 377, apoi la Constantinopol, in 379. Incepand cu aceasta perioada, Nasterea lui IIsus se va serba pe 25 decembrie.
Nasterea Domnului, Natalis Domini sau Craciunul, sarbatorit in fiecare an la 25 decembrie, a inlocuit sarbatoarea pagana a solstitiului de iarna (natalis solis), care se combinase cu sarbatoarea zeului solar Mithra, reprezentantul soarelui pe pamant. In acele timpuri, ca si astazi de altfel, in Biserica Ortodoxa Iisus Hristos era numit "soarele dreptatii". Si prin mijlocirea acestui simbolism, Biserica a reusit sa inlocuiasca, pentru credinciosii sai, o sarbatoare pagana cu una crestina.
Ziua Nasterii lui Iisus a fost declarata sarbatoare a Imperiului Roman in 429 de catre imparatul Iustinian. In anul 567, Conciliul de la Tours a hotarat ca cele douasprezece zile cuprinse intre Craciun (25 decembrie) si Epifanie (6 ianuarie) sa fie zile sfinte ale religiei crestine. Pe masura ce a
