După un traseu triumfal pe ecranele lumii, filmul 8 femei, al lui Francois Ozon a încheiat anul în aceeaşi notă; în cadrul Premiilor Academiei Europene de Film, premiul "Actriţa europeană a anului" s-a transformat în "Actriţele europene ale anului" şi a fost acordat "pentru ansamblul distribuţiei din 8 femei". 8 actriţe de mare personalitate, jucînd 8 femei devoratoare, şi cultivînd, fiecare în parte şi toate împreună, ceea ce s-ar putea numi "rafinamentul interpretativ european", indiferent de generaţie (de la o actriţă cu numele intrat de mult în istoriile de film, ca Danielle Darrieux, pînă la o actriţă abia ieşită din adolescenţă, ca Ludivine Sagnier). În Franţa, succesul cinematografic a fost dublat, conform unei anumite tradiţii, şi de un succes editorial: apariţia în librării a unui album, (splendid!), cu coperţile din catifea roşie, intitulat 8 femei. O carte de film care mizează mai puţin pe textul propriu-zis, cît pe ingeniozitatea demonstraţiei vizuale: personajele sînt analizate din cap pînă-n picioare, la propriu (fiecărui personaj îi e fotografiată şi argumentată pînă şi... încălţămintea). Pe pagini întregi se desfăşoară, într-un montaj captivant, detalii de costum, instantanee de la filmări, fotografii din filme de epocă, tot atîtea surse de inspiraţie, fragmente de cîntece, extrase de dialog - totul ca într-un seducător "cine-roman"... Iată, în aceste pagini "festive", cîte ceva din "ce a fost în capul regizorului", conform propriilor mărturisiri, atunci cînd a pornit la drum.

Copil fiind, m-am jucat multă vreme cu păpuşile. Jocurile violente, de băieţi, nu mă interesau. Un singur film cu bătăi mi-a plăcut în copilărie: unul cu amazoane, în care vedeam femei ieşite din mitologie, luptîndu-se între ele, dar şi împotriva bărbaţilor. Îmi plăcea să mă joc cu păpuşile ca să le deghizez, să le coafez, să le îmbrac, să le pun în scenă. Av