Să mă ierte cititorul că la sfîrşit de an, în loc să scriu despre lucruri înveselitoare, mă opresc asupra avorturilor şi a dreptului la carte al copiilor noştri. N-o fac din motive creştineşti. Nici din speranţa că anul viitor ar putea fi mai bine. Mi-e teamă de viitorul pe care ni-l pregătim. Cînd dintr-un milion de femei însărcinate în România, şapte sute de mii preferă să avorteze - vai de preferinţa lor! - asta nu mai e o problemă individuală. E un fenomen scăpat de sub control, provocat de miopia politicilor sociale din ultimul deceniu. La un moment dat, s-a vînturat prin Parlament ideea interzicerii avorturilor. Măsură creştinească, la prima vedere, dar sfidătoare în esenţă. Femeile nu sînt maşini de făcut copii. Şi nu trebuie puse să plătească ele, prin naşterea unor copii pe care nu-i vor, pentru primitivitatea bărbaţilor care îşi bat joc de ele. Mi se pare anapoda ca o fată de paisprezece ani să intre în puşcărie pentru pruncucidere, iar tatăl copilului omorît de nefericita disperată să nu păţească nimic.

Femeile trebuie să capete dreptul, prin lege, nu numai de a cere pensie alimentară pentru copiii născuţi în urma unei relaţii sexuale întîmplătoare, ci şi pentru a se bucura de asistenţă financiară şi socială din partea tatălui întîmplător.

Mi se va spune că asta încurajează femeile care vor să pună mîna pe bărbaţi, prin şantaj. De acord, dar schimbă asta cu ceva răspunderea iniţială a bărbaţilor? N-am auzit ca la noi să se fi plîns vreun bărbat că a fost violat sau că a abuzat vreo femeie de el. Se ştie în schimb foarte bine că la noi, pînă şi femeile măritate sînt violate de soţii lor, care le obligă să-şi îndeplinească datoria conjugală şi atunci cînd ştiu că le vor trimite la chiuretaj după.

Legislaţia noastră încurajează iresponsabilitatea bărbatului, în loc să vină în sprijinul femeii însărcinate fără vo