Am cunoscut de curînd o tînără doamnă, studentă la sociologie. Ce te frapa în aspectul ei - întru totul discret - era părul prematur încărunţit. Ochii vioi, zîmbetul enigmatic şi bretonul alb-negru erau primele lucruri care se reţineau din figura studentei. După ce s-a prezentat, a simţit nevoia să adauge, cu zîmbet: "Sînt ţigancă, rrom...". Se vedea că mai normal i se părea primul cuvînt, iar pe al doilea îl adăuga doar ca să respecte noile uzanţe. M-a rugat să o ajut să găsească o bibliografie pentru tema ei de cercetare sociologică.
După ce i-am arătat cum şi unde să caute pe internet datele de care avea nevoie, mi-am adunat bruma de cunoştinţe în limba ei maternă, care se reduc la Ce mai faci ? cu răspunsul Bine sau Rău. Le ştiam din copilărie, deoarece bunicul meu, medic în Braşov, îşi făcuse un punct de onoare să vorbească în limba lor cu toţi pacienţii, nu numai cu românii. Maghiara şi germana nu-i puneau probleme, căci le ştia perfect, era însă încîntat că învăţase cîteva fraze convenţionale şi în limba ţigănească.
- So mai keres ? o întreb deci pe neaşteptate pe interlocutoarea mea. Am spus bine ?
Se pare că nu am greşit prea mult, dar fata mă lămureşte că există mai multe dialecte şi în fiecare dintre ele cuvintele se pronunţă puţin diferit sau sînt chiar altele. Totuşi nu într-atît ca rromii din diverse locuri să nu se înţeleagă între ei. Singurele cuvinte identice în toate dialectele sînt neologismele. îmi dă exemplu cuvîntul uşă, în rromanes udar. După o clipă de suspans, în care m-am încruntat probabil puţin, meditînd cum ar putea fi cuvîntul uşă un neologism, tînăra îmi aminteşte, cu acelaşi zîmbet de la început:
- Uşă a intrat mai recent în limba noastră, pentru că mai de mult, la cort...
Iată aşadar un cuvînt pe care toţi ţiganii îl înţeleg şi îl pronunţă la fel. Cum în ajun
