Într-un serial de docte cărţi - Elita liberală românească 1860-1900 (1998), Genealogii (1999), Genealogia românească, Istoric şi bibliografie (2002), precum şi al altora în colaborare, dl Mihai Sorin Rădulescu duce mai departe o aripă a ştiinţelor noastre istorice, propunând, în cea mai recentă lucrare a sa, Memorii şi strămoşi (Editura Albatros, 2002) teme de specialitate unui cerc deschis de lectori.
Presupunem că premisa i-a fost că ruptura istorică provocată de comunism a lăsat grav descoperită o falie în cunoştinţele, iar drept consecinţă şi în conştiinţele maselor, falie cu sporite condiţii să se lărgească, şi anume catastrofal. Aceasta, spunem noi, unde agenţi longevivi ai trecutului regim îşi duc mai departe propaganda. Astfel, una din tezele cele mai frecvent răspândite în tristele trecute decenii a fost ideea parazitismului clasei boiereşti, că între boierimea şi ţărănimea românească a existat o prăpastie culturală de netrecut, antagonisme ireconciliabile. În paralel, istoria României era înfăţişată ca un lung şi dezastruos şir de lupte pentru putere între voievozi şi clasa boierească, totul cu nefaste rezultate, perpetuând lipsa de libertate. Pe când, ne asigură Mihai Sorin Rădulescu, "Principatele române au fost conduse - de la întemeierea lor şi până la instaurarea regimului totalitar - de către boieri şi de către urmaşii lor", cei care, prin Constituţia din 1866 şi apoi mai pronunţat prin cea din 1923, au cedat din prerogativele lor sociale şi politice în favoarea burgheziei în ascensiune."
Şi aceasta "cu scopul de a aşeza ţara pe făgaşul dezvoltării moderne", deci de a o integra cu adevărat în civilizaţia occidentală. O impozantă dovadă ar fi chiar denumirea de "mic Paris" care se dădea Bucureştilor de odinioară (ne bucurăm că, un autentic vorbitor de limbă română, dl Mihai Sorin Rădulescu scrie "Bucureştii" şi nu "Buc
