În cadrul unei corespondenţe personale ce durează de câţiva ani buni, primiţi de la o tânără prietenă din străinătate (o fiinţă surprinzătoare, spuneţi, şi cu o foarte specială istorie de viaţă) tot felul de încercări poetice. Vi le trimite cu titlul de confesiuni, dar vi se pare, iar eu vă confirm că intuiţia nu vă înşeală, că acestea chiar ar putea fi semne ale unei vocaţii autentice. Ar fi nevoie de puţină îndrumare, pentru că se face abuz de năstruşnicii, de cuvinte ciudate, multe compuse, dar parcă nu într-un mod propriu şi potrivit spiritului limbii române. Nu sunt puţini cei ce se amuză jucându-se, construind forme mirabile şi admirabile, dar pentru ca formele acestea să se impună pozitiv atenţiei, e necesară o rigoare care să oprească din start abuzul gratuit. Voi transcrie câte ceva aici, cu precizarea că s-ar putea în unele locuri să fi scăpat şi câteva greşeli în dactilografierea poemelor şi în corecturile pe care le-aţi făcut cu acelaşi tuş negru al scrisorii. Din ciclul prim călător, secvenţa a doua: "prafarşiţa asta îneacă/ înfundă ochii insectă/ gaură gara de trenuri/ bilet nedat dar luat banii/ copii păcăliţi/ ne omoară/ sărmanii/ strada transpiră pustie/ foşnesc ireali stropii de apă/ cu ceva roşu la capi/ frunzesc/ printre/ plastic pungi ţip doze chiştoc de ţigară/ graniţă între/ Efumul şi fum/ praful şi praf mă prefac/ căci mie.../ uite la ea/ târâtoarea de sfârcuri/ negre-n ţărână/ căţeaua nu zboară./ nu zboară", iar din ciclul vinovat, secvenţa a treia: "îmi mă/ blândirea lor cu reproş/ îmi mă/ judeul floral fără seamă/ îmi mă/ jud jud peste mine/ şi jar/ îmi mă/ sământ/ în sucul de frică şi fug/ ascut/ în muţenia fără de arme/ un scut/ de vină/ ascult:/ Ovat/ vin spre încă/ beat trezesc sceptrul de jud/ în scut:/ vinovat vinovat vinovat vinovat". Stimată doamnă, trebuie să vă spun că versurile prietenei dvs. le-am avut în atenţie cu