Orice timişorean ştie - în vremea comunismului era chiar mîndru de aceasta - că drumul, în kilometri, de la Timişoara la Viena este mai scurt decît cel de la Timişoara la Bucureşti. Nimeni nu ştie însă la fel de bine ca Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Staatsoper din Viena, cît de mare poate fi, în timp, distanţa (amplificată de dorul de locurile şi amintirile copilăriei ) dintre cele două oraşe în care s-au scris pagini importante din istoria culturală a Mitteleuropei. Ioan Holender nu mai este de multă vreme un necunoscut în ţara noastră. în ultimii ani a fost de mai multe ori invitat de onoare la diverse manifestări culturale din ţară, a acordat mai multe interviuri şi a fost distins cu cele mai înalte onoruri de stat (a fost decorat cu Steaua României). De aceea, chiar şi cei care nu sînt pătimaşi ai muzicii de operă, au auzit, cu siguranţă, cîte ceva despre excepţionalul prestigiu profesional de care se bucură Ioan Holender în capitala europeană a muzicii (Viena) şi nu numai. Mai puţine se cunosc însă despre drumul parcurs de Ioan Holender pînă la unanima recunoaştere profesională de astăzi.

Cartea autobiografică a lui Ioan Holender, De la Timişoara la Viena este în măsură să aducă unele revelaţii, inclusiv celor familiarizaţi cu lumea artiştilor lirici. Conştient de propria sa valoare, Ioan Holender nu este tentat - precum mulţi autori de memorii de la noi şi de aiurea - să-şi retuşeze viaţa prin îngroşarea unor tuşe, astfel încât să stîrnească admiraţia contemporanilor şi, mai ales, să dea bine în ochii posterităţii. Autorul îşi povesteşte anii copilăriei şi ai adolescenţei timişorene cu un soi de naivitate sentimentală. Scoate cu inocenţă la lumină fapte pe care, probabil, 95% dintre oameni, în situaţia lui, ar fi preferat să le îngroape definitiv în uitare, dacă nu să le confere un sens contrar. Descendent al unei famil