Ce puţin şi ce mult înseamnă zece zile! Mirel nu avea prieteni în Israel, dar bătea la întâmplare străzile Tel Aviv-ului de care nu apucase să se îndrăgostească la 16 ani. Regăsi ici şi colo câte un maidan familiar din apropierea Beit-Avot-ului bunicii unde îşi aflase un temporar refugiu, făcu de câteva ori turul Habimei şi Auditoriului, spaţiul care-l atrăgea ca un magnet nu atât prin frumuseţea lui arhitectonică şi vegetală, cât pentru clipele de euforie şi de minunate surprize pe care le trăise acolo, atunci la început, la întâlnirea cu marele Lenny; vagabondă printre cartiere şi clădiri noi, pe care în parte nu le cunoştea şi pe care le examină îndelung, - blocurile cilindrice spectaculoase de pe strada Petah Tikva cu centrele lor comerciale rivalizând cu cele americane, faleza elegantă cu varietatea ei de hoteluri fastuoase între care Hotelul "Hilton", reşedinţa tel-aviviană a lui Bernstein, unde acesta îi cercetase cu atenţie degetele prelungi şi subţiri, în timp ce sorbea visător din păhărelul cu whiski, clădirea (neocubistă?) a Noii Opere israeliene de pe bulevardul Shaul Hameleh, după părerea lui cel mai nobil şi aristocratic cartier din centrul metropolei, de vreme ce grupează într-un perimetru atât de restrâns două lăcaşuri de artă - Opera şi Muzeul Tel Aviv şi unul de cultură - Biblioteca "Ariela" -, toate înconjurate de vaste peluze ornate cu sculpturi adecvate locului. Evită cu grijă să-i revadă pe acoliţii lui Lenny, toţi cei în jurul cărora gravitase în răstimpul în care rămăsese la discreţia lor, singur în Israel, dar acceptă cu mansuetudine să le cunoască pe prietenele mamei lui care veneau acum la ei ca la urs, avide de un asemenea subiect gras de cancan ca sosirea fiului rătăcitor.

- Numai eu pot să înţeleg cu adevărat singurătatea mamei tale, grija şi dorul ei, spuse Liza, fată bună şi miloasă, ai cărei copii erau şi ei în str