La Monica Lovinescu se merge in anii 80 ca la Mecca. Pentru scriitorii si intelectualii din Romania care ajung la Paris, intalnirea cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca este punct fix in program, chiar un ritual. Cei care calatoresc in alte tari vestice decat Franta le telefoneaza de-acolo ori le scriu. Un neintrerupt du-te vino, un trafic fabulos, o neincetata peregrinare ocupa, la propriu, viata de toate zilele a celor doi exilati.
Zile ce se prelungesc, adesea, pana tarziu dupa miezul noptii. E un iures de vizitatori, e un potop fara sfarsit si al carui sfarsit nu se intrevede. Jurnalul* scriitoarei si jurnalistei pariziene contine, in primul rand, imaginea acestui permanent si colosal pelerinaj.
A carui principala caracteristica este clandestinitatea. Denumiti chiar asa, "clandestini", de Monica Lovinescu, vizitatorii din Romania se feresc sa se stie ori sa se afle ca s-au intalnit cu cei doi romani parizieni. Intalnirile sunt secrete, iar pastrarea secretului este o conditie a mentinerii pelerinajului.
Regulile conspirative sunt respectate strict. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca nu se intalnesc decat rareori, in chip cu totul exceptional, cu doi oaspeti literari deodata. Nu spun nimanui cu cine s-au mai intalnit ori se vor mai intalni.
Precauti sunt si vizitatorii. Din prudenta, un cunoscut critic, Eugen Simion, marturiseste astfel cuiva ca nu se va intalni cu Monica Lovinescu, se teme. Monica Lovinescu afla, consemneaza in Jurnal, unde noteaza insa si ca totusi s-a intalnit cu Eugen Simion - criticul spusese dinadins ca nu o va vedea, pentru a se pune la adapost. In primavara lui 1984, vine la Paris o delegatie pentru sarbatorirea centenarului Panait Istrati la UNESCO.
In delegatie, care locuieste la Ambasada RSR, sunt si doi colegi din redactia Romaniei literare, Constantin Toiu si M. Iorgulescu. Ambii isi fac tim
