Anunţul Coreei de Nord conform căruia ţara se retrage din Acordul de neproliferare a armelor nucleare a fost făcut parcă pentru a dovedi că "axa răului" nu este o construcţie mentală a preşedintelui Bush. Sîntem în plină criză irakiană, cînd peste o sută de inspectori în deplasare la Bagdad caută acul în carul cu fîn, în timp ce Saddam dă asigurări cui doreşte să-l asculte că nu are, nu a avut şi nu o să aibă nici un fel de arme care să ameninţe Statele Unite şi pe aliaţii lor, dar zeci de mii de militari americani se adună prin împrejurimi. Misteriosul lider coreean nu face însă nici un secret din voinţa lui de a încălca acordurile încheiate în 1994. Atunci, sub presiunea internaţională şi la iniţiativa administraţiei Clinton, Coreea de Nord acceptase să renunţe la orice ambiţie nucleară, urmînd ca SUA să furnizeze două reactoare civile pentru producerea de energie electrică, prezentînd garanţii în materie de proliferare. Au urmat - într-un ritm extrem de lent - semnalele receptate de Occident ca o "deschidere": o zonă de administrare specială, scuze formulate la adresa Japoniei pentru cetăţenii răpiţi (mare iubitor de cinema, Kim Jong Il a pus să fie răpit un cunoscut regizor de film din Taiwan, ţinut într-o captivitate aurită, timp de zece ani, fără mari cîştiguri pentru cea de a şaptea artă), permisiunea acordată unor familii din Nord şi din Sud de a se reîntîlni. S-a dovedit că deschiderea oferea priveliştea aceluiaşi zid. Anul trecut, pe 4 octombrie, oficiali coreeni au recunoscut că programul militar a continuat clandestin; consorţiul internaţional care furniza petrol, în aşteptarea punerii în funcţiune a celor două centrale nucleare, şi-a stopat livrările. Din acest moment, autorităţile nord-coreene s-au considerat libere de orice angajament, i-au expulzat pe cei doi inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică şi au reluat lucrările d