La sfirsitul anului 2002, pictorul Ghenadie Sontu a expus, la sediul Aliantei Franceze din Chisinau, o serie de lucrari adunate in expozitia personala Syndrome Dor. Conceptul-cheie al colectiei este dorul, apreciat in cazul de fata ca o lumina descoperita in interiorul copiilor, perceptie a unei stari sufletesti imprimate de intimitate si lirism needulcorat. Mult citatul dor, considerat de unii o notiune intraductibila, reprezentativa pentru spiritualitatea romaneasca, se manifesta ca un termen deschis, disponibil de a asimila sensuri noi. Diversitatea chipurilor de copii ii exprima polivalenta.

Chipurile surprinse degaja un aer de simplitate, implicind si o impresie de indeterminare. Copii cu funda, copii cu breton, tunsi scurt sau cu parul putin mai lung, surprinsi singuri sau la sinul mamei. Un copil cu fata brazdata de umbre si lumini, un copil blond cu nasul inrosit. Un baietel timid cu o palarie cocheta, multi bebelusi cu priviri largi, dar pierdute, baieti si fetite de 4-5 ani, lolite si adolescente. Intilnim si imagini ale unui arlechin cu o expresie copilaroasa.

In mod pregnant, putem delimita trei tipuri de reprezentare plastica: unul mai apropiat de tiparele realitatii, plasate mai curind pe linia traditiei fotografic-picturale din seria portretelor de familie; altul care foloseste chipul ca material de abstractizare si deconstruire a formelor (un chip de fetita pictat doar cu un singur ochi, celalalt fiind aglutinat de pasta unui halou negru, in tabloul Loli) si al treilea, folosit, mai cu seama, ca pretext pentru un exercitiu de virtuozitate coloristica.

In conceptia autorului, copiii sint „purtatori de dor“, mesageri ai luminii intr-o lume marcata de un melanj paradoxal de inocenta si suferinta. Mesajul este evident liric, dar ferit de idealizare si ton dulceag. Culorile au o mare importanta in „gestionarea“ dorului in l