Cea interioară
şi cea exterioară Cuvîntul acesta îmi sună a derivat al mai amplului "univers". La o judecată atentă, conceptul se împarte în două, universitatea exterioară şi, mai importantă, cea interioară. Cea de afară nu arată prea grozav: clădire fără pretenţii arhitecturale, laboratoare dotate, în majoritatea lor, cu echipament "made in RSR (DDR, URSS)", indivizi ce-şi spun studenţi şi alţii numiţi profesori, pentru cei mai mulţi dintre ei termenii au devenit improprii pentru că legăturile lor cu a studia şi a învăţa pe alţii sînt aproape inexistente, lupte intestine pentru bani sau prestigiu, burse care în dolari înseamnă aproape nimic, pe ici pe colo cîte un laborator ultramodern, picat parcă din Star Trek într-un liniştit Ev Mediu. Aceste (poate) lamentări sînt destul de comune, nu voi insista mai mult. Interesant este ce se întîmplă, în ceea ce am numit universitatea internă, loc ce nu are, la mine, prea multe de-a face cu cea exterioară. Aici se înghesuie pe un teritoriu cu masa de aproximativ 1,5 kg, precum şi într-o zonă generic definită suflet, cu o existenţă învelită bine în ceaţă: cunoştinţe noi, legături între ele, certitudini şi îndoieli, afirmări şi negări, victorii şi înfrîngeri, strategii de viitor şi vid existenţial. Din lucruri de felul ăsta mă construiesc eu (şi îndrăznesc acelaşi pronostic şi pentru dumneavoastră), pas cu pas. Văd astfel de universităţi la (mai bine zis în) noi toţi cei din jur şi mi se pare important să realizăm existenţa lor fiindcă, dacă în cele exterioare sîntem destul de puţin importanţi, individual vorbind, şi e greu să imprimăm direcţii majore, înspre interior sîntem mastermind fiecare dintre noi, ţinem în mînă pîinea, cuţitul şi, în minte, ştiinţa de a tăia felii. Dacă le tăiem mai dept sau mai strîmb, prea groase ori subţiri sau potrivite e doar vina sau meritul nostru. Aici nu-şi au rostul nici un fel de
