O interpretare existentiala care ne afecteaza identitatea
Horea POENAR:
Daca se transpune toata problema aceasta la literatura, trebuie sa accepti faptul ca analistul, intrind in structura care se face in momentul respectiv si incercind sa o duca mai departe sau sa o implineasca in acel moment, nu va iesi niciodata din acest proces neafectat, cind se intoarce la sine, asa cum era inainte, de interactionarea cu aceasta structura. De aceea, cred ca nu putem renunta la conceptul de interpretare, decit eventual la cel clasic, care pretinde detasare. Trebuie mers mai degraba pe o interpretare existentiala care ne afecteaza identitatea. Mai precis, identitatea noastra se modifica in urma acestei intilniri. Intr-un asemenea caz, eu mai vad niste diferente care trebuie facute sau cel putin discutate.
Cea dintre sensul ordonator, structural, tematic si cea care s-ar putea aseza sub sintagma de sens estetic sau de totalitate estetica. Daca refuzam primul sens – si bine facem, pentru ca orice totalitate interpretativa de tip tematic sau structural este in cele din urma asezata din exterior si pretinde ca domina un produs literar, muzical, plastic sau de un alt tip (in realitate nu se intimpla asa – controlul nu poate fi legitimat – si vedem ca, dupa aceasta invazie a arhetipurilor, ele se dovedesc pina la urma limitate) – ramine totusi o totalitate estetica pe care nu o putem evita nicicum si nu o putem nici numi. Pe de o parte, deoarece nu putem ajunge la sinteza ei conceptuala, am invatat sa o uitam, sa o dam deoparte, ceea ce elimina (sau evita) valoarea estetica a unui text; am renuntat sa mai vorbim despre asta, vorbim despre valoarea simbolica, arhetipala, politica, sociala si asa mai departe, tocmai pentru ca nu putem numi o valoare estetica „pura“. Aceasta ar fi o prima dificultate.
O alta dificultate se datoreaza societatii (epis
