chiar ultima parte ...Şi, cum spuneam săptămîna trecută, clonele pot da acestei ţări o şansă imperială, aşteptată de o istorie şi ceva. Altfel spus, clonania poate salva România, o dată pentru totdeauna. Iată paşii: nu mi-e foarte clar de ce te-aştepţi, cititorule, ca acest paragraf să aducă soluţia pentru spaţiul politic, dar mi-e limpede că aici chiar e simplu. Un Ionel Brătianu clonat i-ar scuti pe liberali, de exemplu, de multe bătăi de cap. La social-democraţi, un Constantin Dobrogeanu-Gherea clonat s-ar putea alătura preşedintelui şi premierului în funcţie, dînd astfel şi un al treilea pol de putere - actualul bipolarism oricum nu mai impresionează. Pentru creştin-democraţi ar trebui clonată direct o echipă în frecuşuri, pentru ca feeria regăsirilor să se poată consuma, drept preambul la o propriu-zisă activitate. În sport, clonările ar putea aduce ceea ce nu mai avem de mult: un nou Ilie Năstase ar fi binevenit, pentru ca să nu mai fie nevoiţi să anime terenurile de zgură ale patriei foşti preşedinţi americani şi bancheri autohtoni cu situaţie penală incertă. Foarte necesare ar fi clone ale echipei naţionale de handbal de la începutul anilor '70 sau ale naţionalei de rugby de la începutul anilor '80. Cu fotbalul, la fel. Cu ceva ani în urmă, un reputat comentator sportiv spunea că lumea fotbalului românesc se va însănătoşi numai după ce băieţii generaţiei de aur se vor întoarce acasă de pe drumurile carierei, aducînd cu ei mentalităţi occidentale. Iată-i că s-au cam întors - şi cap rămîne tot dom' Corleone. Aşadar, promoţia '94 de fotbalişti ar trebui clonată, dar şi învăţată din genă cum să dea cu zarul, că prinde bine în viaţă. În fine, Federaţia Română de Gimnastică şi-ar putea şi ea clona un cvintet de gimnaste de cea mai bună calitate, cu o mică modificare de ADN: echipamentul de concurs să crească direct şi inseparabil din piele, astfel încît fete