Doi prostituati, mama si fiu homosexual. „Baietelul“ vrea sa se sinucida; mama vine de la mii de kilometri distanta. Pentru nimic in lume n-ar vrea sa piarda evenimentul acesta „in direct“. Comedie neagra, s-ar spune. Da, pe buna dreptate. Dupa un timp mama si fiul se regasesc. Maximum de dragoste materno-filiala inseamna ca fiecare sa marturiseasca cu ce se delecta in orele „dragostei de vinzare“. Lui ii placeau soaptele de dinainte si confesiunile, micile simulacre de prietenie. Mamicii, mai mult mesele. Comedie, din nou. El este bolnav de SIDA. Boala secolului nostru. Ea nu poate percepe lumea decit raportind totul la modelele din telenovele si la eroii preferati de la televiziune. Din nou despre zilele noastre. Scenele sint departajate de video-proiectii. In spiritul pur al tehnicilor de azi. Limbajul este pe masura. Suficient de picant.
Si, totusi, un spectacol atit de coplesitor de frumos ca Drept ca o linie de Luis Alfaro, productie a Teatrului „Maria Filotti“ din Braila, se vede o data la citiva ani. Caci despre frumos este vorba in spectacolul lui Radu Apostol, si anume despre frumosul revenit in teatru. De la frumusetea personajului masculin, accentuata in fel si chip, de la corpul sau de efeb muribund cu parul rosu aprins, mingiindu-i linia gitului, centrul fiecarei compozitii pictural-scenice, la frumusetea miscarilor lui topite in lasitudine. Si am enumerat, astfel, cei doi poli ai estetismului montarii: pe de o parte, revelatia care se numeste actorul Marius Manole, pe de alta parte, coregrafia (semnata Laurentia Barbu) ca parte a picturalitatii scenice.
Usurinta cu care e perceput spectacolul lui Radu Apostol se cladeste astfel pe contrast: vorbind despre medicamente, despre boala, despre striptease, despre SIDA si despre oamenii ahtiati dupa personajele de serial TV, constructia scenica ajunge pe nesimtite sa (re)defineasca
