Michael Jackson, Gérard Depardieu, Sharon Stone, Zinedine Zidane, Ronaldo, Hagi, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, ziarişti de "renume", "filozofi" mediatici, şi încă atîţia... Epoca noastră, a modernităţii tardive, nu duce lipsă de staruri şi de idoli. Dimpotrivă, e dominată de ei, e o inflaţie de idoli ai mulţimilor, de idoli culturali, idoli ai showbizz-ului, idoli sportivi, ansamblu corespunzător abundenţei generale de mărfuri. Oricare ar fi însuşirile tuturor acestor figuri celebre, omagiate de societatea de masă (cinema, show business şi sport), nimeni nu poate pretinde că onorariile lor au vreo legătură cu talentul lor real. Dacă această legătură ar exista, de ce să nu fie la fel de adulaţi de mase oamenii de ştiinţă talentaţi, uneori geniali, persoane prestigioase, doar ei transformă lumea creînd noul. Orice progres al cunoaşterii, practic sau teoretic, are adeseori un efect determinant asupra vieţii oamenilor. Oricare ar fi predispoziţiile, talentele şi last but not least, configuraţia dorsală a doamnei Nicole Kidman, sînt uimit de cîte ori văd că e primită cu onoruri mai mari decît cele ale prinţeselor din urmă cu două sute de ani. Remuneraţia idolilor n-are nici o legătură cu cea a unui muritor obişnuit pentru că ei mobilizează conştiinţa maselor, nu-i lasă să se gîndească la ceea ce e esenţial, în special la mizeria spirituală a propriei lor vieţi. Idolii sînt obiectele (uneori subiecţii) unor adevărate spectacole politice şi economice, instrumente ale mobilizării prin fascinaţie şi cupiditate. Prin fascinaţie, cînd se arată tot timpul luxul inaccesibil în care se scaldă aceste staruri, chiar cînd pentru a se înfrăţi cu poporul poartă blugi croiţi de marii creatori de modă; prin cupiditate cînd se creează iluzia că această viaţă mondenă de lux e la îndemînă şi dacă ne scapă e pentru că n-am avut noroc... Totul e redus la psihologie şi la aventura indiv