- Ce vă mai cînt, şefu'? Dumnezeule, am adormit într-o cîrciumă? Nu îndrăznesc să deschid ochii şi mormăi în barbă: Du-mă acasă, măi tramvai! Vioara începe să-mi cînte la ureche melodia. Un tramvai numit dorinţă... Deschid ochii şi mă trezesc faţă-n faţă cu un ţigan care-mi cîntă de inimă albastră în RER-ul Orly-Paris. Mă duc sau mă întorc? Mă dau jos la prima staţie şi o iau la întîmplare pe străzi. Conferinţa, trebuie să ajung la conferinţă! O conferinţă... Îmi îmbrăţişez pe rînd cunoscuţii: Bonjour A, ça va? Ça va, da' eu sînt B!... Hi, C, ne-am întîlnit acum cîteva luni (sau ani) la Belgrad. Sorry, n-am fost niciodată la Belgrad. Who cares!? Părăsesc adunarea şi mă duc să iau puţin aer. Dunărea asta albastră e cam tulbure astăzi. Flanez de-a lungul cheiului, mă uit în sus şi-n jos, dar ea n-a venit astăzi, sînt numai feţe necunoscute. Mă îndrept aşadar spre bistroul meu de la colţ, unde obişnuiesc să-mi iau cafeaua în fiecare dimineaţă: Les fous d'en face. Aşa se numeşte cafeneaua. Mă aşez la o masă cu vedere spre Egee - "cafea cu peisaj", aşa îmi place să-i spun. La Veneţia preţul cafelei variază după masa la care te aşezi, cu faţa mai spre San Marco sau mai spre fundul cafenelei. Îmi aştept prietenii, dar nu vine nimeni, aşa că mă întorc la conferinţă, mă strecor în ultimul rînd şi ascult cu creionul în mînă. Realizez însă, într-un tîrziu, că am greşit sala: am mai auzit o dată toate lucrurile astea! Mă duc aşadar la moderator, îmi cer scuze şi-l întreb unde trebuie să mă duc. Îşi deschide laptopul şi îmi cere numele: One second, Sir . Butonează cîteva minute şi îmi arată o hartă din satelit,
cu un punct mare, roşu, într-un colţ: You are here! Clichez pe punctul roşu şi pe ecran îmi apare şi adresa: Teleajen 30. Îi mulţumesc moderatorului, părăsesc sala şi urmăresc harta. Pe străzi e însă lume multă, strada din faţă e blocată de poliţie, iar cerul