Venetia pusa deoparte, am inceput circuitul interminabil al festivalurilor de toamna cu film mut in Italia si am sfirsit mut de emotie cu Ireversibilul premiat in Suedia. Inventar multifatetat al ultimelor patru festivaluri de anul trecut care m-au scos timp de citeva luni din paginile Observatorului cultural.
Pordenone – octombrie
Organizare: Impecabila, ca si anul trecut. Ce-nseamna, totusi, sa ai un director britanic (David Robinson), nu italian. Dar cu un soft atit de elaborat cum este cel care tine evidenta computerizata a invitatilor, nici nu e greu. Cu mentiunea speciala ca staff-ul festivalului s-a dat peste cap pentru a furniza masini tuturor celor care trebuiau sa plece in ziua in care toate trenurile, autobuzele si gondolele Italiei erau in greva. Da, inclusiv gondolele... Unde mai pui si simpatica gaselnita de a ilustra „begiurile“ tipilor a caror fotografie n-a mai ajuns la biroul de acreditari cu poza mereu trista a lui Buster Keaton. ****
Facilitati: Hotel de trei stele (ca si anul trecut) cu mic dejun inclus si nu tocmai saracut (chit ca prajitorul de piine toarce la fel de lent), dar cu aceleasi sinistre orhidee pictate pe pinzele de pe peretii salii de mese. Autobuz care, culmea, vine si pleaca la ore fixe (considering we’re in Italy) – pentru ca, din pacate, invitatii sint la fel de raspinditi prin oraselele din vecinatatea Sacile-lui. Si iMac-uri cu e-mail la discretie. ***
Selectie: Mai slaba decit anul trecut. Multe comedii, aceeasi retrospectiva-mamut D.W. Griffith care pentru un newcomer (cum a fost Andrei Gorzo) pare fabuloasa pina in clipa in care-ti dai seama ca e interminabila si ca omul caruia ii datoram Nasterea unei natiuni era un robot care facea film pe banda rulanta. Nimic flamboaiant, de calibrul Napoleonului cu orchestra simfonica sau a filmelor cu acompaniament jazz sau tehno de
