Să ne închipuim că sînteţi conectaţi "on-line" şi că vedeţi, imagine cu imagine, fotografiile lui Simion Ivanoschi*, unde apare mai întîi titlul, apoi imaginea, mare, cît monitorul, un amestec de alb-negru şi sepia, aţi apăsat pe titlul "doina populară" şi apare dintr-o dată, mare, cît monitorul, această imagine pe care am alăturat-o şi eu aici. Simţiţi un soi de diluare (aşa, ca şi cum fotografia ar inunda inima privitorului) pe care psihologii, neurologii sau endocrinologii ar numi-o emoţie şi pe care doar vreo imagine, vreun sunet sau vreo atingere v-o provoacă? Cînd o fi fost făcută poza?, m-am întrebat într-un final, ca şi cum asta ar fi avut vreo relevanţă. Dar tocmai pentru că am înţeles lipsa de relevanţă am renunţat să mă mai întreb (sau să-l întreb pe fotograful însuşi). Dar la vremea cînd noi scriam că o iubim pe Doina Cornea, Doina Cornea era unul dintre idolii noştri, nu?, dacă formula nu e prea vulgară pentru descrierea unei iubiri (latente) pe care probabil că încă o simţim. Eram în liceu cînd am citit pentru prima dată Zbor în bătaia săgeţii, ziua şi noaptea, fără întrerupere, iar peste cîteva zile, ca cei mai mulţi dintre liceenii adolescenţei mele, aveam pe uşă un poster. Tras la xerox, mare, de o calitate îngrozitoare, alături de un alt poster mare, tras la xerox, de aceeaşi calitate, cu o poză apărută pe coperta a patra a Cărţii rîsului şi a uitării, pe care am scris cu rollerul verde "Milan Kundera, te iubesc." Un poster cu Patapievici, deci, printre alte postere cu Tom Waits, Björk şi o poză mică, cu un drum părăsit, pe care colegul meu de bancă, aflînd cît de tare îmi place, o furase pentru mine din holul bibliotecii judeţene. Peste doi ani, iubirea fiind tot aşa de înflăcărată, la examenul de istoria civilizaţiilor, l-am asemuit pe Patapievici lui Hasdeu (era vorba, cred, despre modelul homo universalis al Renaşterii), atrăgînd furia p