convorbire cu Lucian BOIA Pentru a mă întîlni cu Lucian Boia, a trebuit să merg (unde altundeva?) la Facultatea de Istorie. Universitatea bucureşteană - un loc grandios precum îl ştim, încărcat de simboluri care să ne facă să ne crească inima. Să nu fim deranjaţi în timpul interviului, ne-am instalat într-o sală goală de seminar, undeva pe la parter. Pereţi îmbrăcaţi în loc de lambriuri în pînză de sac ruptă rău de tot, scaune de neutilizat, atmosferă decrepită. Faţada Universităţii a fost renovată nu de mult şi, pînă la urmă, asta contează: să arate bine pe dinafară. După cum ştim, însă, Lucian Boia nu se dă în vînt să descrie monumentele privite din afară... (C. P.-B.)

De ce are nevoie omul modern de idoli? Pentru că omul dintotdeuna a avut nevoie de idoli. Personalizarea istoriei - şi, pînă la urmă, personalizarea a orice - este o tentaţie omenească dintotdeauna. O bună bucată de vreme, istoria a fost într-o strînsă legătură cu religia, cu lumea de dincolo. Iniţial, personalităţile reprezentative au fost preoţii şi regii şi acest lucru s-a păstrat pînă nu de mult. Ei au fost primii idoli (umani) şi funcţia lor era de a le asigura oamenilor simpli legătura cu sacralitatea, de a-i ridica deasupra propriei lor condiţii. Apoi, fireşte, conceptul de idol a evoluat, s-a diversificat şi s-a democratizat. Pornind de la arhetip, mi se pare semnificativ faptul că rolul conducătorului (al liderului politic, astăzi) a rămas în continuare foarte proeminent. Într-o listă de personalităţi de prim rang, apar şi astăzi, ca şi în antichitate, cei care joacă un rol în conducerea destinelor noastre şi, în fond, în reprezentarea noastră în raport cu istoria. Ar fi fost de aşteptat ca, în structurile democratice de astăzi, figurile politice să fie estompate, să nu mai aibă relieful pe care l-au avut cîndva în societăţile ierarhizate. Or, nu s-a întîmplat aşa ceva. Aş spune