Libertatea de exprimare nu este o valoare foarte apreciată în România. Există destule cazuri în care instituţiile statului o încalcă, iar motivul preferat este apărarea unor valori colective vagi, mereu invocate de dragul unor cauze suspecte. Mentalitatea autoritară din spatele acestor manifestări îşi găseşte acum o întruchipare perfectă în codul penal propus de Ministerul Justiţiei. Modul în care a reacţionat poliţia şi parchetul în cazul "Armaghedon II" este exemplul cel mai bun. Exercitarea dreptului la liberă exprimare a fost pusă sub semnul întrebării pentru a apăra onoarea unui demnitar. S-a spus atunci că acuzaţiile de corupţie aduse prim-ministrului subminează credibilitatea României aflată în negocieri pentru intrarea în NATO. Argumentul este mai mult decît discutabil. Indiscutabil este că un asemenea caz a făcut mai mult rău imaginii României decît ar fi putut provoca, dacă ar fi provocat, acuzaţiile din document. Sec, din afară, cazul era simplu: un cetăţean lansează un document pe Internet, este arestat, umilit public fără argumente solide. Sceneta a demonstrat scepticilor că România nu s-a despărţit definitiv de zona aceea a lumii în care abuzuri atît de flagrante sînt nu numai posibile, dar chiar încurajate de guvern. Că libertatea de expresie este descurajată în România o dovedeşte şi cazul Monitorului de Vrancea. Modul în care toate instituţiile locale din Focşani conlucrează pentru desfiinţarea unui cotidian critic, de la controale abuzive ale Gărzii Financiare la bătăuşi angajaţi să-i vîneze pe vînzătorii volanţi, arată că acolo unde nu există mecanisme independente de supraveghere totul este posibil. Mai este apoi recentul caz al unui tînăr dezagreabil de idealist, pacifist convins, care s-a prezentat la mitingul de la vizita lui George W. Bush cu un afiş anti-american. Pentru că momentul festiv nu putea fi tulburat de o bagatelă ca libera e