Consiliul Naţional al Audiovizualului a adus din nou în dezbatere tema violenţei din programele de televiziune. Exemplele cele mai frecvente au fost postul FoxKids, Vacanţa Mare, filmele de groază şi cu caft, unele videoclipuri. S-au dat şi cifre, preluate apoi de presă: se pare că acum, în prime time, violenţa acoperă 90% din programe, aşa încît CNA a cerut televiziunilor să reducă acest prag la doar 10 procente. Nu ştiu prin ce mijloace a fost realizată această măsurătoare; ce-i drept, violenţa se observă cu ochiul liber în programele TV, dar problema e ceva mai complicată decît o arată cifrele şi exemplele. De pildă, postul FoxKids a fost acuzat că în programele sale apare un limbaj violent; s-a invocat în special serialul "Familia Adams", cu înclinaţia sa către morbid şi cu comportamentul negativ al copiilor (vorbesc urît, urăsc şcoala etc.), care nu oferă exemple de urmat. N-aş vrea să dau impresia că apăr "Familia Adams", dar problema e pusă în termeni care dezvăluie o concepţie cam primitivă asupra mediilor, filmului, artei: se reproşează acestor programe că nu oferă "exemple de urmat", de parcă ar exista, între ce se vede pe ecran şi comportamentul copiilor, o cauzalitate strictă şi directă - ce văd, aia fac. În realitate, procesul e mai complicat. Psihologii ar avea multe de spus pe tema asta, dacă ar fi consultaţi. (Chiar, de ce nu solicită CNA unui grup de studiu independent un raport despre efectele sociale ale programelor violente? Am afla clar, de la specialişti, cum stau lucrurile; la noi există însă o formă de indiferenţă faţă de expertiză, în ideea că "ne-am lămurit noi şi singuri".) Altminteri, sînt de acord că în unele desene animate există violenţă în limbaj, aşa cum există şi foarte mult prost gust şi foarte multă stupiditate cu pretenţii de umor. La fel şi în filmele cu caft sau în alte programe. Dar violenţa nu se reduce la atît. Telejur