Nu este uşor să găseşti terra incognita în zilele cartografiei prin satelit, dar Hakim Bei, filosof Sufi-Beat, a identificat multe pete albe pe hartă şi le-a denumit ZAT - Zone Autonome Temporar. Motivul pentru care le-au scăpat geografilor este că ZAT migrează, nu rămîn locului prea mult şi nici nu pot fi măsurate cu instrumente sau metode ştiinţifice. Singura modalitate de a găsi o ZAT este să ceri unui artist să te ajute să o localizezi. Artiştii sînt copoii ZATurilor: au un fler deosebit pentru chirii mici, crîşme prietenoase şi fîrtaţi ZATrişti. Hakim Bey a utilizat o sută de artişti, timp de douăzeci de ani, pentru identificarea a circa treizeci de mii de ZAT, din Carpaţi pînă în delta Mississippiului, într-un studiu ce acoperă o mie de ani. Înarmaţi doar cu ecstasy Sufi şi cu dorinţa de a se deda creaţiei între cei asemenea lor, căutătorii de ZAT treceau cu capul în nori de la un ZAT la altul, chiar dacă acela se mută şi el de colo-colo. ZAT sînt nomade pentru că se bucură de succes. Pot sta într-un anume loc numai atît timp cît pot să treacă neobservate. ZAT se pripăşesc în zonele sărace ale oraşelor sau în provinciile necotropite de corporaţii, unde e spaţiu berechet şi culturile trăiesc de-a valma. ZATrarii înfloresc în medii diverse din punct de vedere rasial şi cultural, din care îşi trag snaga necesară creşterii şi afirmării, ceea ce îi atrage, pînă la urmă, pe cercetaşi, pe geografi şi pe băieţii de la cadastru. Aceştia sînt urmaţi de şantiere de îmbunătăţiri de construcţii, de creşterea locuinţelor, de sistematizare urbană, de societăţile de protecţie a mediului,
de forţele de ordine şi simulacre de artă. Un ZAT dura cam cîteva decenii, pînă în ultimul sfert al secolului 20, cînd distrugerea ZAT s-a accelerat, transformîndu-le în entităţi scurt trăitoare şi predispuse la extincţie, dar, în acelaşi timp, mai mici, mai iuţi şi mai greu de p
