Limbajul de lemn n-a dispărut; dimpotrivă, el a căpătat o neaşteptată consistenţă, fiind dublat de gîndirea de lemn. Este ceea ce Barthes numea doxa, "opinia comună" - fixă şi peremptorie... Înainte de '89, schizofrenia (un alt nume, mai specializat, al ipocriziei) era totală: una gîndeam, alta vorbeam. Progresul e evident; acum nu mai avem de jonglat cu două bile, ci doar cu una. Iar cea care desăvîrşeşte această operă este, desigur, televiziunea. Ultima oară cînd am verificat, "ipoteza Dumnezeu" era la fel de întemeiată ca şi "ipoteza inexistenţei lui Dumnezeu". Dacă Dumnezeu există, probabil că are lucruri mai interesante de făcut decît să se zgîiască-n televizor, pe canalul Terra; dacă nu există, nu există şi pace. Faptul că prima ipoteză este îmbrăţişată de majoritatea populaţiei globului nu înseamnă decît un globalism în plus; privind-o la rece, face parte din specia certitudinilor emoţionale - de luat în seamă, stabile şi de necombătut. În naivitatea mea îmi închipuiam că, într-o dispută despre clone şi clonare, găzduită de Stelian Tănase la emisiunea sa "Zece şi un sfert", un profesor genetician va da glas certitudinilor ştiinţifice, un ziarist - celor profane, iar moderatorul (dl Tănase însuşi) îi va iscodi cu întrebări incomode şi pe unul, şi pe celălalt... Da' de unde! Dl Tănase - dator, pesemne, majorităţii telespectatorilor care, oricine ştie, cred în Dumnezeu - n-a făcut decît să reia, cu minime variaţiuni, comentariile deja-auzite ale microtrotuarului: "Dar nu-l mîniem pe Dumnezeu cu asemenea experimente?" (ba da), "Poate omul să se substituie lui Dumnezeu?" (nu poate), "Unde mai este locul lui Dumnezeu într-o lume de clone?" (nicăieri), ş.a.m.d. - Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos, de-ai fi zis că dl Tănase s-a apucat, la "Zece şi un sfert", de "Ora de religie"... Acolo unde te aşteptai la contestaţie şi vehemenţă ştiinţifică era pauză: dl mare