interviu cu Adriana BABEŢI
De ce ai scris despre dandysm şi despre dandy? A fost o "temă" pur livrescă sau exista şi un motiv mai profund, unul personal? O să te dezamăgesc îngrozitor. Am scris (ca de atîtea alte ori) la comandă. Nu pentru că subiectul nu m-ar fi interesat. După atîţia ani petrecuţi în vecinătatea textelor lui Barthes sau în studiul lui Proust, eram cumva în temă. Dar atunci, în 1995, lucram întins la teza despre Cantemir, care după 20 de ani de buchiseală trebuia totuşi terminată, şi la cartea despre arme şi litere, un op belicos, cu şi despre amazoane, la care mai trudesc încă. Presimţi că nu plutea în aerul din biblioteca personală nimic dandystic. Cu atît mai puţin, în lumea din afara bibliotecii. Cînd deodată, precum calul la trompeta regimentului (am dat, evident, un citat - din Tristram Shandy), am ciulit urechile la comanda şefului meu, Mircea Mihăieş, care e şi un fel de director de proiecte şi programe ale prietenilor (are idei, impresariază, manageriază, susţine, biciuie leneşii). Prin ianuarie 1995 m-a chemat în biroul de şef, m-a pus să stau jos pe scaun şi mi-a zis ceva de genul: "Amice, nu era pentru tine special chestia asta cu dandysmul, dar te pui pe treabă şi în cîteva luni o termini. Vezi că mi-am pus obrazu la omu şiela." Omu şiela era Silviu Lupescu, de care îmi era o frică mai mare decît de Mircea Mihăieş. Am înţeles că Şerban Foarţă, destinatarul de drept al unei asemenea lucrări (traducerea micului volum al lui Barbey d'Aurevilly Despre dandysm şi despre George Brummell , cu o antologie a textelor programatice ale dandysmului în anexă) nu era disponibil. Am priceput instantaneu, fără orgolii stupide, că, la o adică, băieţii apreciază hărnicia şi conştiinciozitatea mea de albinuţă-furnicuţă şi, bucuroasă că îi pot lăsa pe Cantemir şi pe războinice să se mai odihnească un pic, am acceptat oferta. Aşa că l-am tradus
