Stilul e omul. Afirmaţie de reactualizat în aceste vremuri de tranziţie. Se ţin lanţ studiile interdisciplinare, seminarele, colocviile, congresele de politologie, de antropologie, de economie şi de sociologie, despre tranziţie, termen devenit clişeul cel mai întrebuinţat de după comunism, dar, ciudat, nu a fost deloc aplicat schimbării de moravuri. Şi nu e întîmplător. Analizînd la rece comportamentele majorităţii (nu ale totalităţii) elitelor politice, administrative şi intelectuale, trebuie să acceptăm evidenţa: dacă există o tranziţie, ea merge spre ce-i mai rău. Evident, moravurile nu se molipsesc de "farmecul discret al burgheziei", ele au amprenta activiştilor de partid reconvertiţi la consumul fără limite. Dinamica e dominată iarăşi de combinaţia dintre figura ţăranului şi cea a micului burghez parvenit. Stilul tipic al parvenitului de după toate războaiele, nepman-ul remarcabil descris de Joseph Roth în timpul călătoriei sale în Rusia din anii 1925-1926, cucereşte astăzi ansamblul societăţii româneşti. Caracteristicile sale exterioare se prezintă ca un amalgam de mode occidentale şi de comportamente tradiţionale care, pînă la urmă, dau o uniformă sincretică foarte comică, bărbaţii seamănă toţi cu nişte codoşi şi femeile cu fetele de consum. Femei cocoţate pe tocuri prea înalte, cu rochii înzorzonate şi bijuterii scumpe, bărbaţi care poartă, în toate împrejurările costume italieneşti, adeseori prost croite, păstrînd, totuşi urmele pasului greoi şi ezitant al ţăranilor mergînd la cîmp. Au o anume stîngăcie în toate împrejurările, o inabilitate

în adaptarea la situaţii noi, însă cînd exercită la faţa locului puterea sînt întotdeauna servili cu cei puternici, aroganţi şi nedrepţi cu subalternii. Li s-au urcat la cap puţina putere şi banii mulţi. Ceea ce tranzitologii au uitat este că la fel ca peluzele de la Cambridge, îngrijite timp de secole, un g