Femeile (dar şi unii bărbaţi...) se uită cu plăcere la reclama Lacoste: un bărbat gol - în dreapta, legenda: "Style on skin". Rapel al celebrului răspuns al lui Marilyn ("Cu ce vă îmbrăcaţi noaptea? - Cu Chanel 5!"), dar şi posibilă parafrază la o la fel de faimoasă vorbă a lui Wilde ("Rezist la orice, cu excepţia tentaţiei"): Renunţ la tot, dar păstrez accesoriul! Întrebarea numărului ar fi, deci: Se poate trăi fără Stil? Şi răspunsul: Sigur că se poate, dar e păcat... Stilul nu se confundă cu Forma; îmbibat în aceasta, însă - ca o picătură de parfum pe piele -, se transformă în Conţinut. Stilul este precum parfumul oricărui lucru, al oricărei fiinţe: un accesoriu devenit esenţă. (Acqua di Parma, de pildă - o colonie italiană pe bază de citrice şi santal -, este parfumul meu preferat.) Pentru un dandy, întrebarea nu este: E bine să ai stil, ci: cum să fii (un) Stil? Nu mă consider un dandy, dar trebuie să recunosc că întîlnirea mea, absolut întîmplătoare, în 1999,

pe o străduţă din East Village (New York), cu o redactoră de modă de la Time Out - o japoneză micuţă cu un aparat miniatural -, care m-a fotografiat pe loc şi m-a pus să completez un chestionar (poza şi comentariul au apărut în numărul din 4-11 noiembrie al aceluiaşi an; "Cum vă definiţi stilul?" suna una din întrebări; "Casual with a difference" - răspunsul meu) a însemnat, pentru mine, echivalentul celor "15 minute de faimă": de nimic n-am fost mai mîndru, în tot ce făcusem pîn-atunci şi de atunci încoace. Recent, vizitînd expoziţia Roland Barthes de la Paris, am aflat un lucru pe care nu-l ştiam: scriitorul era un maestru al salatelor, numai că nu concepea să le asezoneze cu altceva decît vinegretă (lămîia era categoric exclusă!). Stilul este (= nu poate fi decît) o chestiune de "terorism" al nuanţei; nu se admit aproximări sau dileme. Dacă există o cît de mică ezitare în materie de nuanţă -