Inceput în toamna anului 1981, Jurnalul tinut de Monica Lovinescu* intra direct si inevitabil abrupt în "miezul lucrurilor". Cea dintai însemnare, din 2 septembrie, contine doar un titlu, un nume si un scurt citat, "M-am simtit umbra unor puteri fantastice care ma delegau în fata istoriei sa transmit ceva mult mai puternic decat arta cinematografica însasi". Fraza citata apartine regizorului polonez Andrzey Wajda, al lui este si numele consemnat, iar titlul este al filmului sau Omul de fier.
Un film la care, va nota în zilele urmatoare Monica Lovinescu, plang români din exil ori veniti în vizita de la Bucuresti: plange Marie-France Ionesco, plang Rodica Iulian si Oana Orlea, va plange, mai tarziu, cand ajunge la Paris, Nicolae Manolescu. Astazi, poate, de neînteles, intensitatea emotionala a reactiei este în acel timp legitima si perfect explicabila. "Miezul lucrurilor" este împotrivirea din Est fata de regimurile comuniste de acolo, iar Omul de fier, film venit din Est, exprima aceasta miscare si s-a ivit din ea.
Avand o dimensiune accentuat, de nu si predominant culturala, în care sunt implicati pretutindeni numerosi intelectuali, scriitori si artisti, împotrivirea din Est e de fapt unul dintre fronturile Razboiului Rece.
Stim, astazi, ca doar un deceniu mai tarziu Razboiul Rece avea sa fie încheiat. Pentru a întelege timpul si faptele din Jurnal este însa nevoie, este chiar obligatoriu, sa nu ne situam în perspectiva ulterioara, cand totul pare sa se organizeze, logic si coerent, în functie de sfarsitul pe care îl cunoastem, colapsul gigantic al comunismului.
Pentru a studia Razboiul Rece trebuie mai întai, cum spune un istoric francez, Michel Winock, sa ne replasam "în vremea cand nimic nu este dinainte scris " - vremea "marilor spaime si a marilor sperante, cand razboiul spionilor si al propagandei era în toi, cand echilibrul
