- Editorial - nr. 4 / 8 Ianuarie, 2003 Cu siguranta, putini dintre cititorii nostri mai stiu cui ii apartin versurile din titlu, desprinse parca din cotidian, desi inspirate de alte realitati ale societatii romanesti, in urma cu... trei secole si doua milenii. Ne-am obisnuit (obisnuinta fiind a doua natura) sa asezam luna Ianuarie sub semnul Inaltului Domn al poeziei, Mihai Eminescu, si al stralucitorului parinte al dramaturgiei romanesti, I.L.Caragiale, uitand ca relieful unei culturi nu este alcatuit doar din piscuri, ci si din forme mai "domoale", dar nu mai putin importante, si ca ea, cultura - mod existential si definitoriu al unui popor - este cu atat mai valoroasa prin diversitatea ce ii confera, implicit, cu atat mai multe variante de recunoastere pe plan national si universal. In aceasta ordine de idei, se cuvine a ne aminti ca, in 7 ianuarie 1881 (de Sfantul Ion), s-a nascut poetul, prozator si dramaturg, Ion Minulescu, despre a carui erotica Perpessicius afirma ca este "cea mai personala de la Eminescu incoace". Dupa patru ani de tinerete petrecuta in boema artistica pariziana (1900-1904), intors in tara si antrenat in lupta dintre "modernisti" si "traditionalisti", frecventand "sambetele literare" ale lui Mihail Dragomirescu si colaborand la "Convorbiri critice", Minulescu este remarcat de I.L.Caragiale. Va conduce revistele de orientare simbolista "Revista celorlalti" si "Insula", va fi sef de cabinet al biroului de presa si director de cabinet in Ministerul de Interne (1914-1919), apoi director gene ral in Ministerul Cultelor si Artelor (1922-1940). Initiaza deschiderea primului Salon oficial de pictura (1923) si devine director al Teatrului National din Bucuresti, in 1926. Cercetandu-i fisa din dictionarul "Scriitori romani", coordonat de Mircea Zaciu, aflam ca volumul Romante pentru mai tarziu (1908) reprezinta un moment crucial in evolutia liricii r