Lectura revistelor de lingvistică din anii '50 e instructivă şi poate deveni - pentru publicul de azi - destul de amuzantă. Pentru cei care au trăit direct experienţele profesionale ale perioadei postbelice, textele politizate din publicaţiile ştiinţifice evocă încă realităţi dramatice sau cel puţin trezesc amintiri neplăcute, de care preferă probabil să nu vorbească; uneori şi din convingerea că circumstanţele acelor timpuri rămîn oricum greu de înţeles. Pentru cei foarte tineri, paginile respective pot părea discursuri suprarealiste - sau, cine ştie, dovezi ale unei mentalităţi foarte depărtate în timp. Comicul involuntar e singura certitudine a acestor texte.

Dincolo de pura curiozitate pentru pitorescul unor citate incredibile, răsforirea presei vremii are totuşi o anume relevanţă pentru actualitatea noastră: cel puţin în măsura în care demonstrează unde pot ajunge nostalgiile dictatoriale, centraliste şi puriste dacă dispun de instrumentele politice pentru a se impune. Ca de atîtea ori în istorie, prostia, conformismul, lenea mentală - şi, desigur, interesele meschine imediate - profită de conjunctura favorabilă, sub acoperirea ideologiei de moment.

Textele politizate din revistele lingvistice (articole de atitudine, direcţie, îndrumare; cronici ale unor dezbateri) resping hotărît spiritul critic, dubiul ştiinţific, relativismul normal al cercetării; cerînd de pildă ca în Facultatea de filologie - pentru liniştea studenţilor - să nu se mai prezinte teorii diferite, să nu mai existe o diversitate derutantă de opinii: "este într-adevăr inadmisibil ca în Facultate să se predea studenţilor mai multe definiţii asupra noţiunii de limbă literară, fiecare profesor avînd teoria lui personală, una mai neştiinţifică decît cealaltă (...). Definiţiile neştiinţifice pe care le-au dat unii dintre profesorii noştri limbii literare derutau pe studenţi