De la Începutul lui 1989, un cunoscut al meu s-a întîlnit cu doi foşti colegi de liceu ca să pună la cale agapa de nu ştiu cîţi ani de la bacalaureat. O dată listele de adrese şi telefoane alcătuite şi sarcinile fiecăruia precizate, cei trei s-au dus la un restaurant să serbeze evenimentul. După cîteva pahare de vodcă, unul dintre ei le-a spus celorlalţi doi: "Lăsaţi-mă cu dom' profesor. Nu mai predau la facultate. Sînt ofiţer activ de securitate". Ceilalţi s-au prefăcut speriaţi de posibilitatea de a fi turnaţi, căci, fireşte, vorbiseră vrute şi nevrute, dar colegul lor le-a retezat-o: "Nu sînt informator. Sînt ofiţer. Iar securitatea e singura instituţie capabilă să scoată ţara din marasmul în care a adus-o partidul din care fără onoare faceţi parte amîndoi. Spre deosebire de PCR, compus din oportunişti şi condus de un dement şi de o impostoare, securitatea are cadre bine pregătite, numai şefi de promoţie, şi e gata să preia puterea: întîi pe cea politică, apoi pe cea economică. Şi să termine o dată cu ideologia comunistă şi cu nomenklatu- riştii care profită de pe urma ei". Cunoscutul meu mi-a relatat întîlnirea chiar atunci. Era profund tulburat. Dar nu atît de tulburat cum va fi (cum voi fi şi eu) peste nici un an, cînd pronosticul colegului său de liceu se va împlini aidoma.

Dacă a fost un scenariu în decembrie 1989, acesta trebuie să fi fost. Spre deosebire de alţii, eu nu pun la îndoială revolta populară izbucnită la Timişoara şi urmată de altele la Sibiu, Cluj, Braşov sau Bucureşti. Aceste revolte nu făceau parte din scenariu, deşi au fost, poate, încurajate. La mitingul din 21 decembrie din Piaţa Palatului, au existat agenţi de securitate infiltraţi în mulţime care au pus, cum se spune, paie pe foc. În anumite instituţii cei care, pe 22 decembrie, i-au împins pe salariaţi să meargă în Piaţa Palatului au fost tot securişti. Cineva mi-a spus chi