În 1941, când România intră în război, Mircea Eliade este consilier cultural la Lisabona. Are 34 de ani (s-a născut la 13 martie 1907, la Bucureşti, ca fiu al căpitanului Gheorghe Ieremia) şi este faimos atât ca savant, cât şi ca scriitor. Multilateralitatea preocupărilor sale, de om al Renaşterii, aventuroasa călătorie de studii pe care a făcut-o în India (în perioada 1928-1931), ca şi numeroasele cărţi publicate, în special romanul Maitreyi, 1933, tulburătoare poveste a iubirii imposibile dintre un european şi o indiancă, sunt cunoscute în cercuri largi, nu numai în mediile scriitoriceşti şi academice.
La Lisabona învaţă portugheza, cu aceeaşi râvnă cu care în India învăţase sanscrita şi tibetana, şi are întrevederi cu intelectuali de anvergură europeană, ca Ortega y Gasset şi Eugénio d'Ors.
în 1944, când România este ocupată de sovietici, se mută temporar într-un sat de pescari de lângă Lisabona, Cascaes, iar în 1945, după încheierea războiului, hotărăşte să nu se mai repatrieze şi se stabileşte la Paris. Aici, dând curs unei invitaţii a lui G. Dumézil, ţine un curs de istoria religiilor la L'école des Hautes études. Este invitat, de asemenea, să predea la Sorbona şi la Universitatea din Chicago.
în perioada de afirmare ca profesor universitar neglijează literatura de ficţiune (atât proza realist-psihologică, cât şi pe cea fantastică, în care se ilustrase înainte de război). în 1949 începe însă să lucreze la romanul Noaptea de Sânziene, încercare ambiţioasă de sinteză epică, în care "doisprezece ani de viaţă românească (1936-1948) sunt reconstituiţi (visaţi) cu mijloacele prozei fantastice. Autorul foloseşte limba română, conform hotărârii sale de a-şi scrie textele literare exclusiv în această limbă, spre deosebire de textele ştiinţifice, pentru redactarea cărora recurge la franceză şi engleză.
în 1950 se recăsă
