Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O criză cu final de telenovelă

Publicat in Romania Literara, miercuri 8 ianuarie 2003 ·

Acest an începe ca în bunele vremuri ale regimului Constantinescu. Relaţiile dintre Cotroceni şi Palatul Victoria s-au scurtcircuitat, vorba unor analişti politici. Deosebirile între actuala criză şi cele care duceau la demiterea premierilor în timpul d-lui Constantinescu nu ţin de vreo evoluţie a mentalităţilor politice. Pur şi simplu aici avem de-a face cu o relaţie de familie politică. Dl Iliescu n-a avut nimic împotrivă ca fiul său favorit să-şi întindă aripile ca premier. Nu l-a deranjat nici că premierul a făcut eforturi să-şi extindă autoritatea în partid. N-a părut supărat nici cînd dl Năstase îl mai ironiza de la distanţă pentru izbucnirile sale anticapitaliste, pe la întîlniri din provincie, unde dl Iliescu îşi mai dădea drumul la gură.

Indispoziţia d-lui Iliescu a început după ce premierul a adus în discuţie ideea cu alegerile anticipate. Cîtă vreme însă şi-a închipuit că e vorba de o simplă petardă politică fabricată de Vasile Dâncu pentru a da de lucru presei, dl Iliescu nu s-a amestecat în vorbă. Cînd a băgat de seamă că premierul nu glumeşte şi că chiar vrea alegeri anticipate, preşedintele a început să strîmbe din nas. Închipuindu-şi poate că e vorba de o reacţie de acomodare a tot mai singuraticului locuitor al Palatului Cotroceni, prim-ministrul a făcut greşeala să-şi închipuie că are situaţia sub control, intrînd treptat în conflict de opţiune şi de interese cu dl Iliescu.

Prin alegerile parlamentare anticipate, decalate de prezidenţialele care ar fi urmat să se ţină la soroc, premierul nu-i lăsa d-lui Iliescu decît posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al asociaţiei de locatari din imobilul unde îşi are domiciliul ca simplu cetăţean. Pentru Parlament îi excludea candidatura - fiindcă preşedintele în exerciţiu nu poate candida pentru nici o altă funcţie pînă nu-i expiră mandatul. Iar o nouă candidatură la p

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 28 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 23 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 28 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°