Pe 10 octombrie 2002, Ciudad de México găzduia, în prezenţa autorului stabilit de câţiva ani aici, lansarea ultimei cărţi a lui Gabriel García Márquez: Vivir para contarla. (Să trăieşti ca să-ţi povesteşti viaţa). Soarta a făcut să mă aflu în Mexic şi, la numai patru zile distanţă, din Libreria de Cristal din Querétaro cumpăram cartea care în momentul de faţă înregistrează cel mai mare record de vânzare în Columbia (ţară în care media la capitolul lectură este de sub o carte pe cititor pe an!) - 100 de exemplare la fiecare 20 de minute!

Spre deosebire de studiul monografic scris de Mario Vargas Llosa în 1971, García Márquez: Istoria unui deicid, Márquez îşi povesteşte viaţa la fel cum îşi scrie şi ficţiunile: cu acel har de a capta magicul în existenţa reală. Afirmă autorul în motto-ul cărţii: „La vida no es la que uno vivió, sino la que uno recuerda y cómo la recuerda para contarla".

împărţit în 8 capitole, volumul publicat de editura mexicană Diana surprinde în cele aproape 600 de pagini copilăria, adolescenţa şi prima tinereţe a autorului, până în anul 1953, când acesta părăseşte pentru prima oară Columbia, plecând la Geneva. Cartea uimeşte prin stilul deloc elaborat. Scriitorul matur şi experimentat în exerciţiul naraţiunii nu se simte. Copilul pe care ni-l prezintă îşi trăieşte propria viaţă şi descoperă lumea cu ochi de copil. La fel se întâmplă şi cu adolescentul, cu studentul, cu ziaristul şi scriitorul în formare García Márquez, care-şi împlineşte destinul.

Vivir para contarla nu e o doar o autobiografie, ci devine un fel de explicaţie a existenţei scriitorului, o existenţă aflată sub imperiul scrisului: „Fiecare lucru, doar privindu-l, îmi trezea o dorinţă irezistibilă de a scrie pentru a nu muri". Ca şi în ficţiuni, Márquez porneşte de la o imagine, iar din prima frază deducem esenţialul: „Mama m-a rugat să merg cu