- Editorial - nr. 5 / 9 Ianuarie, 2003 Desi anul 2002 a insemnat in continuare o scadere a nivelului nostru de trai, speram ca el va ramane totusi un punct de referinta istorica in rescrierea destinului nostru, marcand orientarea definitiva a Romaniei spre valorile occidentale. Trei au fost momentele cruciale care au pecetluit soarta noastra in viitor: libera circulatie a romanilor in spatiul Schengen, de la 1 ianuarie 2002, invitarea Romaniei pentru aderarea la NATO, din 27 noiembrie de la Praga, finalizata cu vizita presedintelui George Bush la Bucuresti, si obtinerea, prin Tratatul de la Copenhaga, din 12-13 decembrie 2002, a acceptului Uniunii Europene ca Romania sa faca parte din acelasi val de extindere cu celelalte zece tari, cu o diferenta de timp de integrare de 4 ani. Adica, ceea ce s-a intamplat, cu aproape o luna in urma, cu Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Malta si Cipru, se va intampla cu Romania si Bulgaria, la 1 ianuarie 2007, cu conditia ca aceste doua tari, inclusiv Romania, sa indeplineasca si conditiile de aderare. Zis si facut, am spune noi, daca nu ne-am cunoaste propriile metehne si slabiciuni, printre care la un loc de "cinste" sta slaba posibilitate de mobilizare si incapacitatea noastra de a ne tine de cuvant. Ceea ce trebuie sa stim noi este ca, din moment ce, la capitolul promisiuni neonorate, obisnuim sa dam din colt in colt, in stilul nostru caracteristic dambovitean, vechea Europa se va tine de cuvant cu siguranta, in sensul ca, daca nu vom indeplini obiectivele stabilite de comun acord, ne va mai tine pe tusa un an-doi, poate chiar mai mult (exemplul Turciei este elocvent), pana cand vom sti sa devenim ceea ce se asteapta de la noi, adica oameni de onoare, in primul rand in interesul national. Un lucru demn de apreciat este ca Guvernul PSD a jucat bine anul trecut in afara granitei, contribu