Urcam pe straduta care leaga absurd statuia lui Ovidius de restul orasului si, printre ruinele care nu fac decat sa certifice absurditatea acestei relatii, am zarit o vitrina acoperita complet cu ziare. Ingalbenite si uscate de vreme, foi din tot felul de gazete erau tintuite in geam, inghesuite unele-ntr-altele cu o solidaritate bizara, pe care n-o cunoscusera niciodata in timpul "vietii". Impartaseam, acum, aceeasi soarta, pe care Terentianus Maurus o prevestea cartilor: "pro captu lectoris, habent sua fata libelli". Ciudata soarta ne harazeste tuturor cititorul, indata ce-ncapem pe mana lui. Am lecturat, fascinat, intreaga vitrina, descoperind un editorial preistoric de-al amicului nostru, Rotaru, alaturi de-o reteta de stridii, gogonelele unui politruc si savarinele de pe pieptul unei fetiscane deloc laconice. Ridate, incercanate si flescaite, acele gazete care se mancasera odinioara de vii stateau acum strans lipite-ntre ele, cu nasul turtit de geam, cersindu-le trecatorilor o cat de mica ocheada. Nu stiu de ce asta m-a induiosat imediat, amintindu-mi de-o profetie rautacioasa care parea sa se fi implinit. Cand inca era doar cu un picior in groapa, secolul XX isi putea citi, deja, necrologul. Se spunea, printre altele, ca va duce cu el in mormant o intreaga civilizatie - vopsita, candva, drept Era Gutenberg. Dupa mai bine de jumatate de mileniu de la inventarea tiparului cu caractere mobile, intelighentiei mondiale i se bateau ambele pleoape cand deschidea o carte, semn de mare nenorocire, care nu se mai aratase de la arderea bibliotecii din Alexandria. Astfel incat ursitoare dintre cele al caror talent suprem e organizarea de armaghedoane proclamasera moartea tiparului si urcarea pe tron a Erei Digitale. Mi se pare firesc: nici pumb n-au mancat, nici gura nu le putea mirosi a lecturi. Asa ca declamau gratios, coafandu-si silabele, ca miliarde de publicatii de p