•In cursul anului trecut, Consiliul Local Iasi a stabilit impozite pentru posesorii de iahturi si vapoare
In fiecare an, la nivelul bugetului local sunt calculate taxele si impozitele pe care persoanele fizice si cele juridice din Iasi le au de platit, dar nu intotdeauna acestea sunt adaptate realitatii economice. Un exemplu concret in acest sens il constituie cele doua taxe, deocamdata inutile, impuse proprietarilor de iahturi, in valoare de peste 15 milioane lei, precum si proprietarilor de vapoare, in acest caz taxa impusa fiind de un milion lei pentru fiecare o mie de tone. Cele doua taxe au fost stabilite in cursul anului trecut, insa, pana in prezent, nu este inregistrat nici un iesean cu astfel de ambarcatiune. "Pana acum, nu s-a prezentat nici un iesean care sa declare si sa plateasca impozit pentru o astfel de ambarcatiune, dar Consiliul Local a adoptat aceasta hotarare in mod preventiv. Astfel, daca cineva isi cumpara un iaht sau un vapor noi vom fi pregatiti si nu vom sta atunci sa calculam ce taxe trebuie sa i se aplice", a declarat in cursul zilei de ieri ec. Verona Chichirau, directorul general al Directiei Finantelor Publice Locale. De asemenea, pentru iesenii cu mai putina dare de mana, exista o taxa pentru motociclete, motorete si scutere in valoare de 32.500 lei pe an.
Taxa de copac
O alta taxa originala este cea aferenta incheierii casatoriilor, numita si taxa de copac, pe care Oficiul Starii Civile Iasi a impus-o in urma cu cinci ani, iar valoarea sa este de 140.000 lei. Astfel, conform unei hotarari mai vechi a Consiliului Local Iasi, tinerii au obligatia sa planteze un copac atunci cand se casatoresc. Daca refuza sa faca acest lucru, cuplurile trebuie sa achite taxa de copac. Masura a fost luata pentru a degreva bugetul local de o parte din cheltuielile aferente actiunii de infrumusetare a orasului.