- Cultural - nr. 8 / 14 Ianuarie, 2003 Din cand in cand, consemnez in jurnalul meu de scriitor. L-am intitulat "Jurnalul de zat". Nu sunt atat de silitor (ce expresiv vorbea Maiorescu despre "silitorul" Eminescu!) pe cat o cer cele ale zilelor si noptilor. In schimb, in ANUL EMINESCU, am consemnat, aproape zilnic, in JURNALUL EMINESCIAN. Este o carte careia timpul ii va pune coperta si-i va randui, cred, cititori buni. Din acest JURNAL EMINESCIAN, transcriu, in premiera pentru cititori, cateva randuri, acum cand incepe ANUL NOU AL LITERATURII ROMANE, la 15 Ianuarie: • Gandindu-ma la picatura de vreme si eternitatea fara de margini din "Sarmanul Dionis", la clipa suspendata si "seculii" lumii, imi asez faptura ochilor pe al 84-lea vers din "Scrisoarea I": timpul mort si-ntinde trupul si devine vecnicie; intr-o "calarire in zori", N. Stanescu aude cum suiera o quadriga pe campia secundelor si vede ca "soarele a izbucnit peste lume strigand…". • "Shakespeare! adesea te gandesc cu jale…" - Eminescu, poemul "Cartile". • Iubirea in poezia lui Eminescu trezeste divinul din om. Patima e adanca, devoratoare, spune Rosa del Conte, si ea aprinde in acel homo absconditus sacralitatea astrelor. La acest catharsis, poetul ajunge prin cautarea suferintei, "pentru ca a suferi mai mult inseamna a iubi mai mult". • Titu Maiorescu vorbea despre felul in care poetul staruia in toate cu "limpezimea spiritului sau…". A scris studiul "Eminescu si poeziile lui", din care am citat, chiar in anul mortii poetului. • Memorialul Eminescu de la Ipotesti ilustreaza nunta lumilor. • Sa te inchini la propria-ti creatiune… ii scria Veronica Micle in 2 septembrie 1879, la 1 oara dupa miezul noptei, strigandu-l, prelung, - "Eminescule…". • Timp si ontologie. Comentariul isi gaseste punctul de plecare in poemul de tinerete "Poetul si intunericul". • La Cernauti, langa statuia lui Emin