Mesajul de Anul Nou al primului ministru putea fi semnat la fel de bine de un cugetator sceptic, apasat de proorociri al caror adevar se apropie si e gata sa loveasca în anul ce ne sta în fata.

"Nu îmi amintesc vreun alt moment în care Marea Britanie sa se fi confruntat deodata cu atatea probleme grele si, uneori, Ťpericuloaseť" - spune primul ministru chiar la începutul Mesajului, silindu-ne dintr-o data sa facem un calcul biografic elementar. Tony Blair s-a nascut în 1953. Primul ministru britanic e asadar un om înca tanar. Mai precis, un postbelic. El nu are experienta directa a încercarii cumplite prin care a trecut si careia i-a supravietuit - la limita - Marea Britanie cu 10 ani înainte ca el sa fi vazut lumina zilei. Între 1940 si 1945 Marea Britanie a trait de fapt ultimul ei moment crucial, "the greatest hour" în cuvintele mari ale marelui Winston Churchill. Atunci a reusit o tara asediata si aproape învinsa sa se ridice cu o încapatanare si azi greu de înteles.

Atunci a reusit o tara izolata si nepregatita militar sa apere principii "demodate" si "gratuite", deja abandonate într-o Europa umilita. Împinsa de la spate de un personaj istoric atipic (acelasi Churchill) si sustinuta de cerbicia de-a dreptul enervanta a omului de rand, Marea Britanie a jucat atunci un rol absurd din punct de vedere pragmatic. Natiunea pragmatismului congenital a îmbratisat gratuitatea cea mai pura si, în loc sa cada la pace cu nazismul triumfator, a decis sa reziste. Pragmatic vorbind, a fost un esec pe care unii istorici îl acuza si astazi: Marea Britanie a ramas libera, dar a pierdut imperiul, a saracit cumplit si a tras din greu dupa razboi, pentru a reveni la standarde de viata cat de cat europene. Efortul abia daca s-a încheiat candva, la începutul anilor ‘70. Daca s-a încheiat. Si tot atunci a luat nastere alianta cu America, o relatie de culturi si valori