Am admirat de multe ori la Mircea Iorgulescu logica strinsa a argumentatiei, luciditatea analizei, acuitatea interpretarilor. Pe fundalul aceluiasi orizont de asteptari am citit si penultimul sau text publicat in anul ce tocmai s-a incheiat, intitulat Povestea unui om liber, din numarul din 10-16 decembrie (Nr. 666) al revistei 22. Este vorba de o cronica literara la volumul Urmele timpului. Iluzii romanesti, confirmari europene, versiunea romaneasca, datorata Lidiei Ciocoiu, si aparuta la Editura Polirom, 2002, a dialogului dintre Serge Moscovici si Adrian Neculau, specialisti reputati ai psihologiei sociale moderne, unul la nivel european si mondial, celalalt, o „autoritate recunoscuta pe plan national a domeniului“, incontestabil promotor al disciplinei in cadrul romanesc. Am fost bucuroasa sa intilnesc opinii identice cu ale mele despre, de pilda, starea actuala, ingrijoratoare, a traducerilor, care, pe masura ce se inmultesc, data fiind cererea pe piata cartii, pe atit sint de „grabite, facute la kilogram sau la kilometru“, semn ca profesionalizarea acestei meserii destul de ingrate, mai ales in domenii specializate precum discursul stiintelor umaniste, nu s-a implinit inca.
Interesul meu era cu atit mai viu cu cit sint autoarea versiunii romanesti a volumului de amintiri intitulat Chronique des années égarées, publicat de Serge Moscovici in 1997 si in care critica franceza a vremii a vazut o capodopera, incununare a carierei teoreticianului ce-si va fi descoperit astfel talentul de scriitor. In plus, cum am lucrat mare parte din aceasta traducere chiar la Paris, am avut si mai marea sansa de a face cunostinta cu reputatul savant, cu care am purtat un sir de foarte dense convorbiri pe tema si in marginea cartii sale (personalitatea si persoana lui Serge Moscovici mi-au lasat o foarte vie amintire, ca si intensul sentiment ca am avut privilegiul de a
