Pocnitori, inundaţii, accidente, incendii, morţi: iată sub ce semne a găsit de cuviinţă să ne întâmpine 2003. N-am făcut decât să concentrez ceea ce, începând cu dimineaţa lui 1 ianuarie, anunţau posturile de radio şi canalele de televiziune. Cabane luate de ape, hoteluri în flăcări, reşedinţe oficiale jefuite ca ultima tarabă, turişti dispăruţi sub avalanşe, crime comise cu inimaginabil sadism - un întreg registru al atrocităţilor. Dar nimic din toate acestea nu mai impresionează pe nimeni. N-am văzut obraz de politician care să ia măsuri ori măcar să dea explicaţii. Dimpotrivă, ca într-un carusel stricat, prin faţa ochilor au continuat să ni se perinde figurile aceloraşi şi aceloraşi ciocoi cu chipuri rubiconde, dorindu-ne prosperitate şi fericire.
Deşi repetenţi la capitolul bun simţ, ei au învăţat că e bine să flatezi vulgul. Că zâmbetele căznite, răzbătând pervers dintre osânze, erau cam pe lângă text şi că textele însele deveniseră ridicole (până prin 4-5 ianuarie ni s-a tot urat „Crăciun fericit!") n-ar fi nimic. Jalnic e că bărbaţii publici împrumută tot mai mult identitatea „fetelor" publice. Nu-mi vin în minte mai mult de zece inşi care să nu facă de râs ideea de senator şi deputat. Cât despre „ministeriabili", să fim sănătoşi! Slugi ale stăpânului unic - cel mai vizibil dintre români - ei se complac în roluri de interpreţi ai unui scenariu despre care nu ştiu şi nu vor să ştie nimic.
A fost nevoie de un interviu cu ambasadorul american, dl. Michael Guest, pentru a ne trezi din fastuoasele reverii hibernale. Om practic, trimisul Washingtonului ne-a anunţat încă din prima zi lucrătoare a lui 2003: „Dacă nu vreţi să intraţi în NATO, atunci nu faceţi nimic!" Ceva mai clar, mai direct şi mai apăsat e greu de transmis unei clase politice levantinizată până în vârful unghiilor. Adică: leneşă, mincinoasă, hrăpăreaţă, lipsită de caracter
