Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foc cu foc

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 ianuarie 2003 · · ·

Cu jalba-n protap

Ionut Lupescu, presedinte de onoare la AFAN, a depus ieri, la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, un memoriu impotriva suspendarii lui Florin Prunea. Comisia de Disciplina a LPF i-a luat portarului de la FCM Bacau, pentru noua luni, dreptul la munca. AFAN a depus memorii la Presedintie si la biroul prim-ministrului. ?Cei de la Strasbourg au aflat despre neregulile scoase la iveala de fotbalisti si s-au sesizat?, a completat Lupescu. (D.C.)

Petrom - Odolena, pe TVR 2

Echipa de volei masculin Petrom Ploiesti va disputa astazi un meci decisiv in Top Teams Cup, impotriva cehilor de la Odolena Chance. Meciul este programat de la ora 17.00, in Sala Olimpia din Ploiesti, si va fi transmis in direct de TVR 2. ?Le-am dat banii datorati, ca sa nu mai aiba alte ginduri si sa cistige acest meci. Daca batem cu 3-0, iar Esmoriz bate la Puchov, sintem 99 la suta calificati?, a spus Puiu Marin, presedintele sectiei de volei de la Petrom. Prima pentru eventuala calificare intre primele opt echipe ale Europei este de aproximativ 2.000 de dolari. (O.C.)

Voinea, in turul doi la Australian Open

Tenismanul Adrian Voinea s-a calificat, ieri, in turul al doilea din proba de simplu de la Internationalele Australiei, primul turneu de Grand Slam din acest sezon. Jucatorul roman a trecut in turul intii de brazilianul Andre Sa (numarul 82 mondial), scor 6-2, 7-6 (7/2), 6-4. Aceasta victorie i-a adus ?Voinicului? 7 puncte in ierarhia ATP si un cec de 15.300 de dolari. In faza urmatoare a competitiei, Voinea il va infrunta pe cistigatorul meciului dintre americanul Andy Roddick (cap de serie numarul 9) si croatul Zeljko Krajan. (M.A.)

Cu jalba-n protap

Ionut Lupescu, presedinte de onoare la AFAN, a depus ieri, la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, un memoriu impotriva suspendarii lui Florin Prunea. Comisia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 10 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 9 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°