Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bovinele vor avea pasaport individual

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 15 ianuarie 2003 ·

Toate animalele cu valoare economica vor fi identificate si inregistrate de catre medicii veterinari

Porcinele, bovinele si ovinele care nu sunt identificate printr-un cercel pe care sunt trecute codul judetului si numarul de ordine care se regaseste in registrul agricol nu vor putea fi valorificate nici in targurile specializate, nici la abatoare * Detinatorii de animale au obligatia de a declara animalele in termen de cel mult 30 zile de la nastere In luna noiembrie a anului trecut a intrat in vigoare Ordonanta de urgenta privind identificarea si inregistrarea bovinelor in Romania. Conform prevederilor acestui document, bovinele existente pe teritoriul tarii noastre sunt supuse procesului de identificare si inregistrare prin aplicarea unei marci auriculare pe ambele urechi, pentru identificarea individuala si eliberarea pasaportului individual de catre autoritatea sanitar-veterinara competenta. Astfel, detinatorii de bovine au obligatia de a declara in maximum sapte zile nasterea, cumpararea (inclusiv din import), vanzarea (inclusiv exportul), moartea si sacrificarea bovinelor. Animalele nascute in Romania vor fi identificate si inregistrate in primele 20 de zile de la nastere, iar cele importate vor fi identificate si inregistrate in conformitate cu sistemul national, dupa o perioada de 30 de zile de la data importului, cu pastrarea datelor privind originea mentionate in documentele care le-au insotit. Marin Nicolae, directorul din cadrul Directiei Sanitar-Veterinare Constanta, ne-a precizat ca in cadrul institutiei pe care o conduce se va organiza un compartiment specializat pentru identificarea si inregistrarea animalelor, pana la data de 30 iunie 2004. Pana la data de 31 decembrie 2004, se vor elibera pasapoartele pentru aceasta specie. Contravaloarea marcilor auriculare si a pasaportului individual se suporta de catre detinatorii bovinelor. De aseme

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°