Citesc şi nu mă împotrivesc bucuriei de a fi de acord cu afirmaţiile din Scrisoare către prietenul meu de departe: "Poezia e aici, acolo, nicăieri; este un contrapunct dintre epuizabil şi inepuizabil; ea nu catehizează viaţa, ci o transformă în mitul vremelniciei noastre. Poetul lucrează în cuvânt, cu tainice coduri el deschide lumini peste oglinzi prinse de întuneric. În noaptea asta am citit Ulalume şi m-a prins mila de mine: în viaţă nu există complezenţă. Şi-ntr-o nefastă ironie... (un minim! de premeditare...) Citesc încă un poem, Fragmente de negură, şi alunec cu atenţie mărită asupra Mişcării subtile, şi apoi recunosc că mi-ar fi plăcut să fi fost mai multe textele, înainte de încheierea cu delicata hotărâre de a citi mai des Poe. Şi restul, la care am avut îndoieli, dacă am înţeles starea dvs. de spirit. Oare transcriu acum, aici, un poem despre care am adus vorba şi altă dată? Poate că este acum vorba de o variantă? Iată-l: "liber cugetător umblu/ de colo - colo;/ nu-s decât nicăieri;/ piciorul meu frânt/ înfrânt/ calcă pe cuvinte;/ devine obişnuinţă cadenţa/timp, în timp/ tendinţa de a accepta/ câteodată - întotdeauna.../ clopotul iubirilor mele,/ monoton ca o depărtare,/ în sângele meu/ schimbă culoarea - consistenţa/ într-un zâmbet slut,/ totul rămâne între noi/ timp/ în timp..." (Ştefan Vinersari, Cluj-Napoca)  M-ar fi interesat să vă urmăresc pledoaria până la capăt, dar aţi încheiat-o brusc cu o deloc uşor de definit stare, de trufie?, de dublă îndoială de sine? de potolit orgoliul rănit? Cine ştie, poate că încăpăţânarea de care vorbiţi, se va dovedi bună şi, adunată laolaltă cu răbdarea, iubindu-vă aproapele, cum spuneţi, acesta fiind însuşi cititorul dvs. ideal, îl veţi aduce curând în stare să vă iubească şi el textele. Nu-l trataţi ca pe un ins dezinteresat, şi nu vă mai îmbătaţi cu declaraţii cum că nu v-ar păsa dacă deocamdată nu l-aţi convins.