Miniaturi vieneze

CASA

Un mic afiş familiar

La aŞa ceva chiar că nu m-aş fi aşteptat: lîngă intrare, o notiţă anunţă că pe data de..., între orele 8.30 şi 9.00, se citeşte curentul electric. Cei care nu pot rămîne acasă sînt rugaţi să lase cheia la vecini. De ce îmi închipuiam că la Viena se folosesc alte metode, mai evoluate, pentru "lecturile" de acest fel ? Mai tîrziu, impresia s-a corectat puţin: evenimentul se întîmplă doar o dată pe an.

De-a lungul balustradei

Cele mai multe clădiri din centru, înalte, pe dinafară impresionante, sînt pe dinăuntru ca la începutul secolului trecut. O chiuvetă solemnă în holul rece, legată iarna cu cîrpe, ca să nu-i pleznească ţevile. Cîte 4-5 etaje serioase (unul se lungeşte cam cît două etaje din blocurile bucureştene), fără ascensor. Ajungi sus gîfîind, ca telefonistul din Desculţ în parc. Pe lungul drum al scării către etajele de sus, ai însă o consolare: să admiri balustradele jugendstil, una mai frumoasă ca alta, cu şerpuiri neaşteptate, care mai de care mai decorative, de parcă toate clădirile s-ar fi înscris la un concurs de balustrade.

Hei, coşar, coşar!

Asupra unui singur lucru a ţinut să mă prevină gazda mea, la sosire: să am grijă, că vine Rauchfangkehrer-ul. Nemţii îl numesc Kaminkehrer, iar în limba literară Kaminfeger sau Schornsteinfeger. în Bayern i se mai spune şi Schotfeger. Primesc aceste precizări lingvistice de la prietenii mei din Bayern, o familie de hornari, cărora m-am grăbit să le trimit ştirea pe e-mail. îmi amintesc că atunci cînd i-am întîlnit prima dată, am fost convinsă că sînt amîndoi studenţi la o facultate de tip ştiinţe politice, istorie sau economie. De fapt erau: el hornar, ea casnică.

Bietele păduri

În fiecare zi, cu excepţia sîmbetei şi duminicii, cine