Filmul documentar are, din multe puncte de vedere, o soartă ingrată, începînd cu naşterea (dificultatea "originară" în care se zbate, îndeobşte, autorul de film documentar - aceea de a găsi bani, deci un producător interesat) şi terminînd cu difuzarea (după ce a fost făcut cu mare chin, documentarul ajunge cu greu la public; şi televiziunile, şi sălile de cinema îi rezervă un statut de Cenuşăreasă). Iată de ce, în aceste condiţii, am perceput ca pe un veritabil eveniment lansarea, profesionistă, cu conferinţă de presă, a unui "nou documentar românesc", de Alexandru Solomon (cunoscut ca un talentat director de imagine şi documentarist), Franzela exilului, cu subtitlul "Caragiale la Berlin" (produs de Fundaţia Arte Vizuale). FAV a editat şi o casetă video cu filmul, pe coperta căreia citim: "În 1905, Ion Luca Caragiale se instala în Germania, cu intenţia de a-şi petrece acolo restul zilelor. Avea 52 de ani, era obosit de ofensele şi decepţiile suferite în ţară. După un secol, călătorim la Berlin pe urmele lui, încercînd să aflăm: cum a trăit Caragiale în exil?"

Cum a trăit Caragiale în exil - temă pe cît de seducătoare pe atît de dificilă; pentru că documentaristul are atît de puţine puncte de sprijin ca să pătrundă în miezul "trecutului mort"; între timp, pînă şi geografia locului s-a schimbat radical; Berlinul de acum o sută de ani, practic, nu mai există - peste el a trecut nu numai timpul, dar şi un război devastator. Aşa că, să porneşti pe urmele lui Caragiale la Berlin înseamnă să te înhami la un fel de "expediţie în necunoscut"! Cînd a împlinit 60 de ani, la Berlin, şi a fost invitat să vină în ţară, să fie sărbătorit, Caragiale a refuzat, spunînd, printre altele: "Fosilele sînt deopotrivă nesimţitoare şi la scuipări şi la adoraţiune"... Ca acei cercetători obligaţi să reconstituie imaginea dinozaurului pornind de la un oscior, Alexandru Solomon s-