Cînd a redactat capitolul Eminescu din manualul de clasa a XI-a (Editura Sigma), pe care l-am coordonat eu, George Ardeleanu a avut de ales şi mi-a semnalat două variante ale poeziei Stau în cerdacul tău... E vorba de un sonet postum, nu ştiu cît de bine cunoscut, pe care Perpessicius (şi cei mai mulţi editori de după el) l-a publicat într-o anumită variantă, iar Petru Creţia, în ediţia lui de sonete eminesciene, în alta. Facsimilul de pe manuscris dă dreptate în toate cazurile lui Creţia. E greu de înţeles de ce Perpessicius nu l-a respectat. Voi încerca să sugerez o explicaţie.

Dar, mai înainte, să vedem textul. În prima strofă există o singură deosebire, dar minoră. Poetul a corectat el însuşi în manuscris forma care apare totuşi la Perpessicius ("Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină/ Deasupra-mi crengi de arbori se întind") în felul următor: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra noaptea... arbori ce întind". (La o privire mai atentă a manuscrisului aş propune altă lecţiune: "Stau în cerdacul tău... Era senină/ Deasupra-mi noaptea de arbori ce întind/ Crengi, în flori de umbră" etc. Versul al treilea se leagă, gramadical, de primele două în lecţiunea mea în alt mod decît la Perpessicius şi Creţia).

Terţina finală nu comportă nici o diferenţă în cele două variante. Dar în prima terţină există o diferenţă majoră care, ea, se cuvine cercetată mai îndeaproape. Mai exact e vorba de o schimbare de topică. Ca să o evidenţiez, trebuie să citez şi catrenul anterior. Iată varianta Perpessicius: "Dar prin fereastra ta eu stau privind/ Cum tu te uiţi cu ochii în lumină./ Ai obosit, cu mîna ta cea fină/ În val de aur părul despletind.// L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,/ Desfaci visînd pieptarul de la sîn,/ Încet te-ardici şi sufli-n lumînare..." Şi acum varianta Creţia: "Dar prin fereastra ta eu stau privind/ Cum tu te uiţi cu ochii în